Ce cautam pe acea straduta la ora la care oamenii normali dorm sau isi fac siesta cu o limonada rece in fata? Simplu: ne indreptam spre locuinta familiei Badiu si era singura zi in care puteam realiza pictorialul pe care il vezi. Zilele de weekend sunt, de altfel, pentru cei doi, Ileana(37) si Catalin (36), singurele pe care le petrec impreuna intr-o saptamana.
Explicatia e simpla: Catalin este medic chirurg la M¼nchen, intr-una dintre cele mai importante clinici din lume, Deutsches Hertzzentrum. Opereaza inimi adica, ceea ce nu-i putin lucru. De fapt, sa fiu sincera, am fost usor inhibata in fata acestui om ale carui maini dau, celor bolnavi, o noua sansa la viata. Locuieste, asadar, in Germania. Vine acasa numai in weekend pentru a-si vedea familia care, de doi ani, mai are un membru: Sasha, un copil fericit si vesel, despre care amandoi spun ca este intruchiparea perfecta a iubirii lor, fiindca altfel nu-si explica cum de e asa de linistit si zambitor, in conditiile in care sarcina Ilenei a fost atat de grea, in timpul celor 9 luni ea simtind numai durere si suferinta din cauza unei boli hepatice declansata de intoleranta la progesteron.
Ileana a fost intrebata de atatea ori si de atata lume de ce nu pleaca din tara pentru a se stabili in Germania, incat a ajuns ea insasi sa creada ca are o problema. Glumeste cu asta, dar ramane ferma pe pozitie: „Am o dependenta pe care nu o intelege nimeni, e vorba de o dependenta geografica. Nu pot pur si simplu sa plec de aici! Cand aud ca mai pleaca un prieten din tara, ma apuca jalea, imi vine sa spun «saracul»… Cred ca sunt defecta sau am o problema, dar pur si simplu nu pot concepe sa plec si uite cum ne chinuim de ani de zile'.
Sunt impreuna de 7 ani si casatoriti de 3. Asa au trait mereu si glumesc spunand ca se iubesc ca in prima zi pentru ca nu au avut timp sa se plictiseasca unul de celalalt. Si, ca in orice cuplu, venirea copilului a schimbat totul. Construisera o cladire care urma sa fie exploatata, dar, pana sa o definitiveze, Ileana a ramas insarcinata. Asa incat aceasta casa a fost transformata pentru a deveni locuinta lor. Si nu numai a lor, pentru ca exista mai multe apartamente in care acum locuiesc mamele celor doi, dar si… designerul Stephan Pelger, bunul prieten al Ilenei.
I-am intrebat despre casa, dar si despre familie si relatia lor la distanta, incercand sa aflu cum rezista o asemenea casnicie si cum isi vad cei doi viitorul.