Caldura mare, dupa-amiaza de sambata, sete. Ma simteam ca in nuvela „La tiganci' a lui Mircea Eliade, mai cu seama ca ma aflam pe o strada cu case, muta in soarele coplesitor si arsa de o lumina nemiloasa. Nici praful orasului nu lipsea din peisaj, cu toate ca parcul era aproape…
„Nicio secunda, dupa ce s-a nascut Sasha, nu am avut spaimele pe care le are orice mama. Pe cat am suferit in timpul sarcinii, cate medicamente care nu se iau, am luat, pe atat de relaxata sunt acum, pentru ca stiu ca acest copil a vrut sa vina pe lume cu orice pret si ca este un invingator.' (Ileana)
In cat timp ati ridicat aceasta casa? Si cine s-a implicat mai mult?
Ileana: In doi ani. De constructia propriu-zisa s-a ocupat Catalin. Era o casa gandita pentru a fi exploatata, nu sa ne mutam noi in ea. Ulterior, planurile s-au schimbat si aici am intervenit eu cu un fel de «blitz decoration», apucandu-ma de interior cam prin luna a cincea de sarcina. Deci, ce se vede in fotografii am facut eu, ce nu se vede, dar e mai important, a facut Catalin.
Dar cum te-ai ocupat de santier, Catalin, daca locuiai in Germania?
Catalin: Am un prieten arhitect care a supervizat totul. Eu veneam vinerea in Bucuresti, ma duceam pe santier, se facea ora 3, Ileana ma suna sa ma intrebe cand ajung acasa, pentru ca, totusi, urma sa petrecem 48 de ore impreuna… Ma sfatuiam cu prietenul meu, vedeam ce e de facut, lasam o saptamana, primeam poze pe mail, corectam daca era nevoie. Apoi veneam din nou vinerea, iar mergeam pe santier, iar ma suna Ileana si tot asa (rade). Pot spune ca a fost o casa facuta online.
Sunteti specialistii vietii traite online, ca sa zic asa… Iata ca se poate, nu?
I: Da, se poate! Noi suntem dovada vie a faptului ca se poate (rade). Am facut chiar si un copil! Cred ca de asta e si relatia asta atat de vie, pentru ca noi nu am apucat sa intram in rutina, ca nu am avut cand s-o facem!
C: Da, se poate! Eu nici nu apuc sa simt ca mi-e dor de ei (sigur, e un fel de-a spune) pentru ca intru in spital pe la 6 si jumatate dimineata si plec seara, dupa ora 8. Deci muncesc zi-lumina.
I: Sotul meu este omul cu cea mai mare putere de munca din cati cunosc eu. Si munca lui nu e usoara, evident, si nu-l laud doar asa ca trebuie, dar ma uit si eu la „Grays Anatomy' si vad ce inseamna operatiile astea care dureaza ore in sir (zambeste).
Inteleg ca, dupa operatii, continui cu activitatea de cercetare…
C: Da! Nu ma obliga nimeni, dar altfel nu ai cum sa evoluezi, nu ai cum sa mergi mai departe acolo, asa ca noi toti facem si munca de cercetare. Terminam deci programul cu pacientii si apoi mergem in laborator. In Germania, unde stau de atatia ani, treaba asta e ca o rutina, medicii nu mai sunt priviti ca niste zeitati, nu mai sunt pusi pe un piedestal.
Ai 36 de ani. Ai numarat vreodata cate vieti ai salvat?
C: Nu stiu… Nu m-am gandit niciodata in termenii astia… Nimeni nu gandeste asa acolo. E o munca, e deja o rutina…
I: Nu stiu daca numai in Germania. Sunt anumiti oameni care nu se pun pe ei insisi pe un piedestal, pentru ca asa sunt facuti. De multe ori, Catalin ar trebui sa inteleaga ca face un lucru extrem de aparte, dar asa e el, nu are niciun pic de frustrare, de lauda de sine… I se pare normal si asa si trateaza lucrurile. Vine in fiecare weekend, joia are garda in care de multe ori nu poate dormi, vinerea vine acasa, la mine si la copilul plin de energie, ne face fata si duminica pleaca din nou. Ca sa nu mai spun ca, intre timp, vorbeste la telefon cu cei din familiile celor pe care ii opereaza…
Nu esti obosit?
C: Nu, pentru ca imi place!
Dar tu, Ileana, uneori, in weekend lucrezi…
I: Da, e adevarat. Dar asta e! Daca am clienti importanti, ale caror evenimente sunt la fel de importante, trebuie sa ma duc si, apoi, mai e ceva: nici eu nu pot sta acasa daca la agentie (Wunderman-n.r.) se lucreaza sau este un proiect important. Nu-mi pot lasa colegii singuri, desi sunt convinsa ca stiu ce au de facut. Muncesc la fel de mult ca si Catalin. Sigur, meseria lui e speciala, are o legatura cumva cu Divinitatea, daca vrei. In fond, salveaza vieti, dar si noi, ceilalti, chiar daca nu mergem pana acolo, lasam la fel de mult suflet in ceea ce facem…
Cum va priviti viitorul? Asa cum vine sau vi-l planuiti?
I: La inceput am luat relatia ca atare si nu
ne-am facut planuri. Dupa ce am ajuns la concluzia ca ne leaga destinul, ca alta explicatie nu poate fi, am inceput sa ne facem planuri. In principiu totul acum este planificat, de la copil pana la aceasta casa si pana la faptul ca poate, intr-o buna zi, Catalin va veni in Romania.
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
