Ce condiție le-a pus Adela Popescu șefilor PRO TV ca să prezinte „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Vedeta i-a luat prin surprindere pe producători. Adela a făcut echipă bună alături de Cabral, la cârma show-ului de aventură, însă a avut o cerință foarte importantă. Aceasta menționat clar că nu își dorește să se despartă de familia ei.
Ce condiție le-a pus Adela Popescu șefilor PRO TV ca să prezinte, alături de Cabral, show-ul de aventură din Dominicană. Actriță și prezentatoare, Adela este dedicată atunci când vine vorba de carieră, dar rolul ei principal este acela de mamă. Vedeta are o familie superbă împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan, aceștia fiind părinții a trei copii.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ce condiție le-a pus Adela Popescu șefilor PRO TV ca să prezinte „Sunt celebru, scoate-mă de aici!
Când Adela Popescu a primit propunerea de a fi gazda emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, aceasta nu concepea să stea departe de familie. Așadar, actrița a spus producătorilor că singura ei condiție este aceea de a putea călători împreună cu soțul ei și cei trei fii ai lor. Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei băieți Alexandru, în vârstă de 6 ani, Andrei, de 4 ani și Adrian în vârsta de un an.
„Prima întrebare pe care am adresat-o a fost Pot să merg acolo cu familia?'. Mi s-a spus Da'. Am zis Ok. Atunci merg'. Eram foarte liniștită și că știam de Cabral, de care mă leagă o prietenie foarte lungă și foarte frumoasă, proiectul îl știam din sezonul trecut și mi s-a părut o super provocare. Mai ales că visul meu, cei apropiați știu, era să petrec o lună, două undeva într-o țară caldă cu familia. Și visul mi s-a îndeplinit.„, a declarat actrița pentru Ciao.ro.
Cum s-a descurcat Adela Popescu cu cei trei copii în Republica Dominicană
Dacă vă gândiți că Adela a dat de greu în jungla dominicană, când s-a văzut acolo cu cei trei copii, ei bine vă înșelați. Deși este realistă din fire, când vine vorba de problemele pe care le întâlnește orice mamă, prezentatoarea s-a bucurat din plin de momentele petrecute acolo alături de familie.
„Eu nu sunt o persoană care romanțează viața de familie, sunt foarte sinceră în ceea ce privește greutățile, însă acolo au fost niște momente în care eu am văzut ce înseamnă fericirea. Prima zi în care am ajuns pe plajă, dimineața, eram pur și simplu în extaz… și noi locuiam într-un resort în care erau întinderi foarte mari de iarbă… alergau… era efectiv ca în cea mai frumoasă poveste.„, a mărturisit Adela Popescu, pentru sursa citată.
Actrița, despre participarea la un show de aventură
Adela Popescu a recunoscut că nu și-ar dori să fie niciodată concurentă într-un show de aventură, precum „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Prezentatoarea nu a ezitat să-și manifeste admirația față de toți concurenții care au acceptat provocarea de participa la competiție.
„În ei se declanșau niște mecanisme care îi făceau să fie mai buni decât sunt. Pentru că despre asta este vorba, cum fac ei să devină cât mai buni… au fost fantastici. Toți au fost fantastici, în egală măsură.„, a mai adăugat Adela Popescu.
FOTO: Instagram/Facebook