Chiar dacă tradus din engleză înseamnă plutire, raftingul nu are nimic de-a face cu plutirea în derivă. Dimpotrivă. Fiecare stâncă, fiecare cascadă și fiecare val se transformă într-o bombă cu adrenalină.
Albia râului este îngustă, iar apa curge repede printre bolovani și peste mici cascade. În timpul unei curse de rafting, traseul este stabilit de natură, iar tu doar te bucuri de călătorie. Cei din bărci sunt solicitați la maximum, iar adrenalina cu siguranță atinge cele mai înalte cote.
RAFTING PE FLUVIUL ZAMBEZI
În sălbaticul continent african facem o oprire pe fluviul Zambezi, mai exact pe Cheile Batoka, din Zambia, considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase porțiuni de „river rafting din lume. Albul înspumat al apei contrastează puternic cu negrul de abanos al stâncilor din împrejurimi, recreând senzația ameți-toare a unui roller-coaster ce rulează cu viteză prin peisajul spectaculos al cheilor fluviului Zambezi. Aventurile de rafting încep imediat sub zona cascadelor, unde sunt aliniate plute de cauciuc de mari dimensiuni. Din martie până în iulie fluviul are un debit foarte ridicat și abia din luna august nivelul râului coboară la normal.
Însă, lunile septembrie și octombrie sunt considerate a fi lunile perfecte dacă vrei să ai parte din plin de aventura de rafting pe fluviul Zambezi. În plus, apa este foarte caldă pe tot parcursul anului, reprezentând un motiv în plus în alegerea acestuia pentru aventura ta. Traseele de rafting au gradul de dificultate 5 (destinat experților), deoarece pe parcurs întâlnești destul de des vârtejuri
lungi și prăpastii sub ochiuri de apă învolburată. Taberele de noapte se stabilesc în Cheile Batoka și reprezintă adevărate experiențe, grație mirajului oferit de junglă. Tot aici se află și cascada Victoria, cea mai mare cascadă de pe glob și una dintre cele șapte minuni naturale ale lumii, în 1989 fiind declarată monument al naturii. Aflată la granița dintre Zimbabwe și Zambia, aceasta poate fi văzută de departe, iar zgomotul oferă dovada puterii apei. În partea zambiană a cascadei există piscine naturale în care se poate înota, așa că nu uita să-ți aduci și costumul de baie și, bineînțeles, aparatul de fotografiat sau Go Pro-ul.
Vizitează Cascada Vălul Miresei, Cascada Cailor sau celebra Cascada Bigar!
CU BARCA ÎN MARELE CANION
Când te gândești la Marele Canion, te și imaginezi pe marginea prăpastiei, ad-mirând apusul din balon, însă dacă ești în căutarea aventurii extreme, raftingul pe furiosul fluviu Colorado este tot ceea ce ai nevoie. Dar pentru a-ți rezerva un loc pe bărcile de rafting trebuie să-ți programezi vacanța cu mult timp înainte, deoarece sunt mulți doritori de senzații tari care stau la rând. Cel mai indicat mijloc de transport pentru o astfel de călătorie îl reprezintă, evident, rulota, care îți oferă libertate deplină, pentru că nimic nu poate fi mai plăcut decât să-ți savurezi cafeaua de dimineață în aerul răcoros al deșertului ori să admiri apusul și răsăritul în Marele Canion. Însă, pentru o cursă de rafting trebuie să conduci în afara parcului național, până la Williams. De acolo vei fi preluat de către compania care organizează turul și vei merge cu autocarul până la Hualapai Tribal Park (durează puțin peste o oră). Sunt doar câteva excursii de rafting de o zi, majoritatea având o durată între 3 și 18 zile. Iar raftingul pe fluviul din Marele Canion poate fi una dintre cele mai mari aventuri ale vieții tale. Important este să ai ceva experiență în spate, dat fiind apele extrem de învolburate ale fluviului. Pe lângă adrenalină, Marele Canion îți oferă și niște peisaje superbe, unice în lume, așa cum este Horseshoe Bend, un meandru al fluviului, în formă de potcoavă, cascada Havasu sau Skywalk, un coridor din sticlă construit la 1.100 m deasupra fluviului Colorado.
ADRENALINĂ PE FLUVIUL TARA
Dacă Marele Canion este cel mai mare din lume, Tara îl secondează și, în plus, are și avantajul de a fi mult mai aproape de noi. Denumit și lacrima turcoaz a Europei, râul Tara, ce străbate canionul cu același nume, este poate cel mai frumos râu din Europa și unul dintre puținele care au apă potabilă 100%. Iar frumusețea sălbatică a acestuia poate fi admirată doar din barcă. Este un râu pe care orice pasionat de rafting visează să coboare, iar traseul destinat acestui sport extrem are 70 de km, suficient cât să îți taie respirația. Zona destinată raftingului are grade de dificultate foarte variate, așa că oferă satisfacție atât începătorilor, cât și celor experimentați. Flora și fauna din zona canionului sunt aparte, grație luminii reduse ce pătrunde din afară și a temperaturilor scăzute a apei. Cât despre cazare, puteți găsi un loc la popasul Miro, care este cel mai aproape sau puteți merge cu cortul.
La fel ca și Marele Canion, și acesta se află în patrimoniul mondial UNESCO, astfel că o excursie aici, pe lângă rafting, reprezintă o adevărată experiență vizuală.
ADINA VÎLCEA Foto SHUTTERSTOCK, 123RF
Vezi şi care sunt afluenții Dunării!
Citeşte şi despre Cascada Victoria, Cascada Angel şi Cascada Iguazu!