Stilul scandinav de design interior: 4 accesorii necesare

 advertising.ringier
.

O casă organizată va avea întotdeauna un aspect special și te va ajuta să te simți confortabil tocmai prin prisma ordinii. Stilul scandinav a adus în prim plan această ordine, schimbând în totalitate tot ceea ce știam despre amenajări interioare și punând uneori aspect pe cele mai simple lucruri- accesoriile. Iată care sunt accesoriile de care ai nevoie pentru a-ți amenaja locuința în stil scandinav, astfel încât aceasta să îți ofere confortul dorit.

Sisteme de iluminat simple, dar de efect

Față de alte stiluri de amenajare interioară, stilul scandinav accentuează simplitatea. Iluminatul interior presupune așadar folosirea unor corpuri de iluminat simple, dar care să iasă în evidență prin particularități subtile. Poți folosi aplice de interior de la MatHaus, alese conform aspectului casei tale, în funcție de spațiul disponibil și de dimensiunea camerelor în care le vei instala. 

Aplicele sunt o soluție specială de iluminare, iar ele pot fi folosite atât pentru livinguri și dormitoare, cât și pentru băi, bucătării sau holuri. Sisteme de prindere cu cleme îți oferă avantajul ușurinței de a interveni atunci când este nevoie, iar efectul de iluminare este unul modern, potrivit spațiilor amenajate în stil scandinav. 

Elementele textile pentru decorare

Niciun alt stil de amenajare interioară nu a pus atât de mare preț pe avantajul textilelor, așa cum se întâmplă în cazul stilului scandinav. Pentru că presupune simplitate, stilul scandinav îți propune folosirea bumbacului, a elementelor din mătase, a lânii și a blănii pentru amenajarea spațiilor, renunțând la pielea naturală sau ecologică sau la alte materiale prelucrate.

Perdele și draperii

Poți, așadar, să alegi perdele și draperii de calitate, de preferat lungi, care să accentueze înălțimea camerelor. Este recomandat ca în cazul în care amenajezi în stil scandinav să eviți folosirea imprimeurilor, deoarece simplitatea își spune cuvântul chiar și în zona textilelor. Alege perdele și draperii monocrome, în nuanțe cât mai deschise la culoare, pentru a te ajuta în ceea ce privește difuzia luminii. 

Canapele și fotolii

Elementele textile se observă și în cazul canapelelor sau a scaunelor tapițate și a fotoliilor, deoarece acestea sunt îmbrăcate în materiale elegante precum catifeaua sau velurul. 

Covoare 

De asemenea, în locul covoarelor uzuale sintetice, stilul scandinav îți propune covoarele din lână sau bucățile de blană dispuse asimetric mai ales în zona paturilor sau a canapelelor. Trebuie să ai în vedere faptul că stilul scandinav impune pardoseli libere, neacoperite, drept pentru care covoarele ar trebui să nu fie folosite pe întreaga suprafață a camerelor.

Colțul verde este absolut necesar

Stilul scandinav pune accent pe simplitate, dar și pe elemente naturale, așa că este indicat să evidențiezi un spațiu în care natura să aibă locul ei. Poți opta pentru un ghiveci cu o plantă de cameră, indiferent de dimensiunile acesteia. Important este ca această plantă să fie vizibilă și să fie contrastantă cu nuanța de bază a camerei.

Elemente decorative cât mai discrete

Vei observa că stilul scandinav nu este unul opulent și în acest sens nu va fi nevoie să optezi pentru elemente decorative foarte complexe. Poți apela chiar la obiecte uzuale, pe care să le transformi în cadrul unor proiecte DIY, prin vopsire. Clepsidrele, globurile, tablourile sau pernuțele decorative pentru canapea sunt doar câteva idei la care poți apela pentru a-ți înfrumuseța spațiul într-un mod cât mai special. 

Este nevoie să apelezi la culori neutre, simple, precum albul, bejul sau rozul diafan. Aceste nuanțe pastel au proprietatea de a scoate în evidență frumusețea spațiului și de a crea iluzia unei zone mai ample din punct de vedere vizual. 

Stilul scandinav iese cu siguranță în evidență față de alte stiluri de amenajare a locuințelor, așa că ia în calcul aceste accesorii deosebit de accesibile și amenajează-ți locuința așa cum îți dorești.

Sursa foto: https://unsplash.com/

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton