Recomandări privind scoaterea petelor de cafea de pe haine și alte țesături

 advertising.ringier
.

Nimic nu se compară cu o cafea aburindă și aromată, care să ne trezească și să ne dea energie la începutul zilei. Totuși, pe cât de mult ne place să ne savurăm cafeaua, pe atât de mult ne displac petele pe care aceasta le poate lăsa pe îmbrăcăminte, lenjerie de pat sau fața de masă atunci când nu suntem atenți. În topul celor mai persistente pete, cafeaua ocupă un loc fruntaș, iar dacă se varsă pe haine sau alte țesături poate provoca daune considerabile. Din fericire, așa cum veți afla în cele ce urmează, există câteva soluții eficiente, ce pot îndepărta orice pată de cafea.

Cum scoateți petele de cafea de pe haine

Când observați că v-ați pătat cu cafea, este bine să acționați rapid, înainte ca substanțele din băutură să pătrundă adânc în țesătură și să se fixeze. Întoarceți haina pătată pe dos și puneți-o sub jetul de apă rece, pentru a îndepărta excesul. Lăsați apa să curgă timp de câteva minute, până ce observați că nu mai iese cafea din material. Poate dura chiar și 15 minute până când apa iese curată, însă acest mic truc funcționează cel mai bine în cazul petelor proaspete de cafea. Dacă pata a apucat să se usuce, este posibil ca apa rece să nu aibă foarte mult efect și să fie necesar să treceți direct la pasul următor.

Turnați pe pată câțiva stropi de detergent lichid de rufe sau de vase, puneți puțină apă rece și frecați bine. Așteptați cinci minute, apoi clătiți. Dacă petele sunt vechi și nu cedează nici în acest mod, lăsați hainele la înmuiat în apă rece timp de 30 de minute, apoi frecați din nou locul pătat. La final, puneți la mașină și spălați la temperatura recomandată pe etichetă, utilizând un detergent eficient pentru petele dificile. De exemplu, puteți folosi cu încredere un detergent capsule precum Persil Discs sau Persil Power Caps. Acesta acționează în profunzime și în același timp îngrijește țesătura, oferind hainelor strălucire și prospețime de durată.

O altă soluție pe care o puteți aplica în cazul petelor uscate de cafea este clasicul oțet alb, cunoscut pentru capacitățile sale de curățare. Amestecați o lingură de oțet alb cu o jumătate de linguriță de detergent de vase și un litru de apă călâie. Înmuiați haina pătată în soluția obținută, timp de 15 minute, apoi clătiți, lăsați să se usuce și spălați la mașină. În cazul în care materialul hainelor este sensibil și se poate deteriora, testați amestecul de oțet, detergent și apă pe o zonă mică, mai puțin vizibilă, pentru a vă asigura că totul e în regulă.

Cum scoateți petele de cafea de pe fețele de masă

Fața de masă se poate păta frecvent cu cafea, însă nu trebuie să vă faceți griji. În momentul în care vărsați cafeaua, este indicat să puneți o cârpă uscată, un șervețel de hârtie gros sau chiar un burete sub locul pătat. Astfel, veți evita ca pata să se transfere și pe lemnul mesei. Tamponați apoi pata cu un prosop de hârtie, pentru a absorbi excesul, după care frecați cu puțin detergent de haine sau de vase. Lăsați să acționeze câteva minute și clătiți cu apă rece. 

Dacă pata deja s-a uscat și nu ați apucat să o observați la timp, amestecați oțet alb cu apă rece și detergent lichid, turnați soluția peste pată și lăsați să acționeze timp de 15 minute, frecând din când în când. La final, clătiți cu apă călâie sau rece, după care spălați fața de masă la mașină, cu detergent.

Cum scoateți petele de cafea de pe lenjeria de pat

Dacă vă place să vă savurați micul dejun în pat, împreună cu o cană de cafea, este posibil ca ocazional să pătați lenjeria. Nu trebuie însă să vă alarmați sau să renunțați la ritualul de dimineață, ci doar să aplicați soluția potrivită pentru ca lenjeria să fie din nou imaculată.

Imediat ce ați observat că ați vărsat cafea pe lenjerie, scoateți cearșaful, fața de pernă sau husa pilotei, în funcție de zona pătată. E important ca lichidul să nu ajungă și pe saltea. Tamponați apoi pata cu un prosop alb sau un șervet de hârtie, fără a freca. Turnați pe zona pătată puțin detergent lichid, umeziți cu apă și frecați ușor. Lăsați să acționeze timp de câteva minute, după care clătiți bine cu apă rece și puneți lenjeria în mașina de spălat. La fel ca în cazul fețelor de masă și al hainelor, puteți încerca să scoateți petele de cafea și cu o soluție realizată din oțet alb, apă rece și detergent.

Folosiți metodele de mai sus oricând doriți să îndepărtați petele de cafea în mod eficient, fără ca acestea să lase urme pe țesături. Oricât de mult ne-am feri de ele, petele fac parte din viață și pot apărea oricând pe haine sau pe obiectele din casă. Cu soluțiile potrivite, vă puteți bucura fără griji de cafeaua zilnică, știind că orice pată este simplu de îndepărtat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton