Daniela Crudu va avea o fetiță: „Am fost la doctor și...”

 Calin Maria Bianca
.

Daniela Crudu va avea o fetiță. Daniela Crudu a aflat sexul copilului! În prezent, fosta asistentă TV radiază de fericire, asta după ce doctorul care se ocupă de sarcina ei i-a spus în proporție de 90% dacă o să aibă o fetiță sau un băiețel. Frumoasa brunetă nu a putut ține vestea doar pentru ea, astfel că împărtășit-o cu toți cei care o îndrăgesc chiar în cadrul unei emisiuni TV.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Daniela Crudu va avea o fetiță. Daniela Crudu a aflat sexul copilului, iar de atunci nu își mai încape în piele de fericire. Încă de când s-a aflat că este însărcinată, se laudă cu burtica de gravidă pe oriunde s-ar duce, semn că este tare mândră că o să devină mămică în câteva luni.

crudu-9-3crudu-9-3

Daniela Crudu și iubitul ei sepregătesc deja pentru rolul de părinți, astfel că sunt pe punctul de a se muta în noua lor casă, care este cu mult mai mare decâ apartamentul pe care l-a vândut. De asemenea, cei doi s-au gândit și la momentul creștinării copilului lor. Cei doi îndrăgostiți nu doar că au luat în calcul cine le-ar putea boteza bebelușul, ci i-a și ales.

Citește și: Cine vor fi nașii de botez ai copilului Danielei Crudu:'Ne cunoaștem foarte bine. Sunt…'

Citește și: Daniela Crudu, noi imagini cu burtica de gravidă.Cum s-a filmat fosta asistentă TV

Citește și: Sonia Argint, despre relația dintre Tiberiu Argint și Andreea Bălan:”Nu a mai funcționat și…”

Citește și: Iancu Sterp a vorbit despre noaptea accidentului provocat de Culiță:'Cu intenție s-a urcat la volan…'

Daniela Crudu va avea o fetiță

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Daniela Crudu este gravidă. Dacă în urmă cu câteva săptămâni toată lumea îi spunea fostei prezentatoare TV că o să fie mamă de băiat, lucrurile s-au schimbat între timp. La ultimul control al sarcinii, doctorul i-a spus că în proporție de 90% are o fetiță.

Momentan nu se știe 100% că o să fie mamă de fetiță, asta deoarece copilul nu s-a întors cu fața pentru a i se vedea sexul, încă după conformația corpului și experiența pe care o are, medicul a dat de înțeles că Daniela Crudu o să aibă o fiică.

'(…) Am fost la doctor și nu s-a văzut. Bine, doamna doctor a spus că ea crede că e fetiță, din ce vede ea. Dar a spus că nu poate să spună 100%.', a povestit Daniela Crudu la Xtra Night Show.

Daniela Crudu s-a confruntat cu stări de rău în sarcină

Fosta prezentatoare TV a făcut cunoștință și cu stările de greață, vomă și rău ale primului trimestru. Din fericire însă, cel de al doilea trimestru a venit cu liniște, pace și fericire pentru Daniela Crudu. Bruneta se simte din ce în ce mai bine, iar acum este mai bucuroasă ca niciodată că e posibil să aibă o fetiță.

'Acum sunt bine, mi-am revenit. Sunt fericită că pot și eu să ies afară, să fac chestii. Nu puteam să fac nimic, că îmi era rău. (…) ', a mai precizat vedeta.

Prezentatoarea TV a ales nașii copilului

Daniela Crudu și iubitul ei au trecut deja la următorul pas de când au aflat că vor fi părinți. După ce au cumpărat o casă mai mare și așteaptă să fie gate, cei doi s-au gândit la nașii copilului. Nu le-a luat prea mult timp să se decidă. Partenerul de viață al Danielei Crudu i-a sugerat să-i pună pe prietenii lui, iar fosta prezentatoare TV a fost de acord, mai ales că au o relație frumoasă de prieteni și se înțeleg.

'Acum am 14 săptămâni. (…) Avem nași, sunt prietenii lui Dani din copilărie. Ne cunoaștem foarte bine, ne înțelegem foarte bine. ', a mai spus Daniela Crudu.

Daniela Crudu: 'Cred că e băiat'

În urmă cu doar câteva săptămâni, Daniela Crudu făcea noi declarații despre sarcină. Vedeta povestea că este extrem de bucuroasă că o să devină mamă pentru prima dată. De asemenea, pe atunci mărturisea că simțul ei matern îi spune că o să aibă un băiat. Acum însă, medicul i-a dat un alt răspuns, însă cu toate astea își dorește doar ca bebelușul să fie sănătos, sexul nefiind important.

„Eu cred că e băiat pentru că noi am fost două fete și de obicei, se zice că o să iasă băiat. Eu cred că e băiat, așa simt eu. Tatăl copilului e fericit, nu are cuvinte, e și el emoționat, visează și el tot așa, ca mine. M-a luat prin surprindere, nu m-am așteptat. M-am bucurat, că e prima dată când mi s-a întâmplat lucrul ăsta. O să vezi tu ce mămică o să fiu eu, cea mai nebună și cea mai distractivă și o să mă joc încontinuu cu el, pentru că cei mici de asta au nevoie', a spus Daniela Crudu în urmă cu câteva săptămâni.

Sursă foto: Facebook / Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton