Mall-ul Lemon Retail Park a organizat un eveniment de amploare cu ocazia deschiderii oficiale! Artiști de renume precum Delia, Mira, Rareș și Andra Gogan au urcat pe scenă, alături de prezentatorii Mihai Morar și Daniel Buzdugan. Premii generoase au fost oferite participanților în cadrul unei tombole speciale

 advertising.ringier
.

Pe data de 12 noiembrie 2022, Lemon Retail Park, situat în zona Pipera, Voluntari, și-a deschis oficial porțile, marcând momentul prin organizarea unui eveniment de amploare, care a adus în fața celor peste 1.500 de participanți artiști de renume, precum Delia, Mira, Rareș și Andra Gogan. 

Evenimentul a prins culoare sub vocile inconfundabile ale emblemelor radio, Mihai Morar și Daniel Buzdugan, iar atmosfera întregii zile a fost susținută, totodată, de către DJ Andrei Niculae, care a invitat publicul la dans pe ritmuri vibrante.

Lemon Retail Park, locul unde distracția și relaxarea se transformă în momente de neuitat

Deschiderea oficială a centrului comercial Lemon Retail Park a fost dedicată adolescenților, adulților, dar și familiilor, care au avut ocazia de a se bucura de momente special concepute pentru socializare și distracție în deplină siguranță la locul de joacă pentru copii.

Destinația de retail a pregătit participanților, în decursul zilei de sâmbătă, momente surpriză, care i-a adus în posesia unor premii generoase oferite de chiriașii mall-ului. Cei dornici de activități interactive s-au avântat în a descoperi propunerile ofertante ale organizatorilor – o tombolă și vânătoare de comori. Grand Openingul Lemon Retail Park a fost marcat simbolic prin tăierea panglicii la eveniment, în prezența autorităților locale. 

Centrul comercial dezvoltat de Synergy Construct, o companie cu experiență de peste 20 de ani în construcții, atât pe plan național, cât și internațional, a fost inaugurat alături de organizatori și a dus la îndeplinire scopul de a oferi comunității locale nu doar un spațiu comercial, ci și un loc care să susțină nevoia de socializare în grupuri medii și mari. Echipa care a pus bazele proiectului impresionant din zona de nord a Capitalei a beneficiat de asistența profesioniștilor în organizarea de evenimente Manifesto Agency. 

Locația este amplasată într-o zonă aflată în continuă dezvoltare, la intersecția autostrăzii A3 cu Strada Popasului din Voluntari, fiind accesibilă atât pentru cei care locuiesc în proximitate, cât și pentru cei care doar tranzitează zona, în drumul lor spre birou sau spre casă. Lemon Retail Park este dezvoltat conform standardelor europene, fiind o construcție modernă si de înaltă calitate.

Deschiderea Lemon Retail Park nu înseamnă doar un succes în ceea ce privește răspunderea promptă la nevoile comerciale și de agrement ale comunității din zona rezidențială Pipera, ci și plusvaloare pe piața muncii, proiectul generând peste 120 de locuri de muncă.

Cea mai nouă destinație de retail pune la dispoziție 23 de magazine, care răspund la cererile din segmentul de comerț și divertisment, oferind vizitatorilor facilități de agrement, food court-uri și peste 300 de locuri de parcare. 

Lemon Retail Park, un brand aflat în plină dezvoltare, cu un mix fresh de magazine

Lemon Retail Park vine pe piață cu un mix perfect de retaileri, prin care oferă locuitorilor din zonă posibilitatea de a face cu ușurință cumpărăturile de bază, shopping de plăcere, dar și opțiuni de petrecere a timpului liber și experiențe culinare inedite.

Chiriașii care își desfășoară activitatea în centrul comercial sunt, majoritar, branduri noi pe piața din România, precum Popeyes, care a deschis în premieră primul magazin de tip Drive-Thru, Fressnapf, lider pe piața europeană în comercializarea produselor pentru animale de companie, Tedi, lider pe piața europeană a retailerilor de proximitate, Pikito, WeCare Pharma, Gardenia, Sushi Gallery, restaurantul Agale și cafeneaua Kave, totodată fiind prezente și branduri consacrate, precum Mega Image, Stay Fit Gym, Tucano Coffee, Pepco, Banca Transilvania, ARN Store.

Ca răspuns la nevoia din ce în ce mai pregnantă de sustenabilitate energetică, pe acoperișul imobilului au fost montate panouri fotovoltaice ce vor acoperi, parțial, necesarul electric al centrului comercial, acestea având o putere instalată de aproximativ 400 kWp.

De asemenea, în parcarea centrului comercial se găsesc stații de încărcare pentru mașini electrice, unde clienții își pot încărca mașinile, în timp ce își fac cumpărăturile, merg la sală, se bucură de o cafea sau iau masa în restaurantele din interiorul mall-ului.

Synergy Construct marchează prin Lemon Retail Park primul proiect de retail în calitate de dezvoltator, în contextul diversificării strategice a portofoliului său. Pe lângă activitatea sa în calitate de antreprenor general, Synergy Construct își dezvoltă cu succes propriile proiecte rezidențiale și comerciale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton