Ce se poate găti la friteuza cu aer cald

 bogdan.galca
.

Friteuza cu aer cald, un aparat electrocasnic care te ajută să gătești mai sănătos, începe să devină din ce în ce mai populară în bucătăriile românilor. Principiul după care funcționează este gătirea alimentelor cu ajutorul aerului cald, astfel încât acestea pot deveni rumene fără a folosi ulei sau doar cu o cantitate minimă de grăsimi. Mai precis, alimentele sunt prăjite, dar printr-o metodă mult mai sănătoasă. 

În plus, deși atunci când aud cuvântul friteuză' mulți se gândesc la fripturi și cartofi prăjiți, cu acest dispozitiv pot fi preparate și prăjituri delicioase. Iată mai jos ce se poate găti la friteuza cu aer cald și cum poate deveni aceasta un ajutor real în bucătărie, mai ales pentru persoanele mai ocupate.

Cum funcționează friteuzele cu aer cald

Friteuza cu aer cald este dotată cu un coș în care vor fi preparate alimentele. Atunci când friteuza este pornită, un vârtej de aer fierbinte circulă în jurul coșului, permițând ingredientelor să devină rumene și crocante, cu aspect și aromă de preparate prăjite. 

Există o diferență între friteuza cu aer cald, cuptorul tradițional și cel cu microunde în ceea ce privește metoda de gătire. Mai precis, friteuza cu aer cald gătește alimentele mult mai repede decât un cuptor tradițional, iar acestea vor avea o textură mai crocantă decât cele preparate la microunde, pentru că este eliminată o cantitate mai mare de apă din ele. Friteuza cu aer cald permite gătirea alimentelor fără ulei sau cu foarte puține grăsimi, deci acestea vor fi mai ușoare pentru digestie. 

Sfaturi pentru cele mai bune preparate la friteuza cu aer cald

În acest aparat poți găti numeroase preparate din pește, carne și legume, cu condiția să respecți câteva sfaturi de bază: 

  • Preîncălzește friteuza cu aer cald înainte de a pune ingredientele. Gestul te poate ajuta să economisești câteva minute din timpul de gătit. 
  • Unge coșul cu un ulei cu punct de ardere ridicat, de exemplu, de soia, pentru că temperatura din interiorul aparatului poate fi foarte mare. Evită uleiul de măsline extravirgin și optează pentru unul care are un punct de ardere mai ridicat.
  • Amestecă ierburile și condimentele cu puțin ulei, iar cu acestea unge fripturile. Astfel, nu se vor desprinde de pe bucate în timpul gătitului. 
  • Pentru alimentele de dimensiuni mici, precum cartofi prăjiți sau chifteluțe, nu încărca excesiv coșul friteuzei, pentru că nu se vor coace uniform. Pune bucățile de dimensiuni mari, precum cotletele, fileurile, burgerii, într-un singur strat. 
  • Agită alimentele în timpul preparării, pentru o prăjire uniformă. 
  • Poți folosi friteuza cu aer cald și pentru reîncălzirea mâncării, pentru a obține o textură crocantă și delicioasă. Setează aparatul la o temperatură mai mică, de exemplu, 160 °C, și încălzeste preparate ca pizza, friptură de pui, pește sau legume. 

Ce să gătești la friteuza cu aer cald

De la garnituri la fripturi și prăjituri, poți găti numeroase rețete la friteuză. Iată câteva sugestii de preparate care sunt mult mai gustoase decât în tigaie ori la cuptor:

  • Cartofii prăjiți preparați la friteuza cu aer cald sunt delicioși, crocanți și mult mai sănătoși decât cei gătiți în ulei. Cartofii se taie bastonașe, se stropesc cu o lingură de ulei, sare, piper și condimente, și apoi se prăjesc în friteuză 15 – 20 de minute, la 190 °C. 
  • În mod similar, poți prepara cartofii dulci. Vei avea însă nevoie doar de 8 minute pentru a prepara o tranșă de cartofi dulci prăjiți. Condimentează-i cu sare, piper și usturoi, pentru un plus de aromă.
  • Pulpele de pui cu crustă crocantă se obțin marinând carnea în prealabil în vin și condimente. Un pui întreg mic se poate rumeni excelent în aproximativ 60 de minute. Pielea va fi crocantă, dar carnea va rămâne zemoasă. 
  • Usturoiul copt întreg în coajă, folosit pentru îmbunătățirea sosurilor pentru fripturi și legume, își va păstra toată aroma sa dacă este gătit la friteuză. 
  • Hamburgerii și chifteluțele din carne sau legume pot fi gătite în timp minim, păstrându-și în același timp aroma și culoarea. Ai nevoie de doar 10 până la 15 minute pentru a-i găti. 
  • Deserturi precum budincă de mere lipicioasă, brioșe sau fursecuri, dar și fructe coapte caramelizate, de exemplu, banane sau ananas. 

Alimentele gătite la friteuza cu aer cald sunt mai sănătoase și mai ușoare, cu un aspect îmbietor și o textură crocantă. Cu sfaturile de mai sus, vei reuși în scurt timp să incluzi între felurile tale de mâncare preferate preparate făcute rapid cu acest aparat. 

Sursa foto: Pixabay

(P) Material publicitar realizat împreună cu iProspect

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton