Smiley nu s-a mai abținut și a spus totul! Declarația care va naște controverse: „Mă enervează rău!”

 advertising.ringier
.

Smiley este un artist complet și un personaj important în industria muzicală din România. Urmează să devină tătic, iar parcursul lui artistic este în continuare pe o linie ascendentă. Artistul a vorbit despre un subiect controversat: cultura political correctness și faptul că, după părerea lui, s-a ajuns prea departe. 

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții” , cu Gojira, Smiley a recunoscut că îl deranjează această cultură PC. 

„Mă enervează rău.Pentru că oamenii tind să ducă lucrurile la extrem. Orice chestie pe care o facem, pleacă de la o idee bună. Politically correct pleacă de la o idee bună, în rărunchiul ei. Ca orice idee bună, orice idee bună a fost stricată pe parcurs de unii care au dus-o mult prea departe. Acum e o vânătoare de vrăjitoare, dar de la politically correctness-ul ăsta s-a ajuns la cancel culture. Săptămâna trecută, un mare cântăreț de country din State a zis cuvântul cu N și a fost distrus. Ideea e foarte bună, doar că se duce la alt nivel. Nu mai ajungem să fim true, pentru că trebuie să fim politically correct. Eu prefer oamenii care sunt true, care sunt pe bune, dar pentru că există politically correctness-ul ăsta, oamenii tind să nu mai fie ei înșiși. Se cenzurează o grămadă de lucruri, sentimente, credințe, pentru că nu e corect. Domle, trebuie să fim corecți. Corecți față de ce? Eu sunt pentru libertatea de exprimare, pentru decență, pentru moralitate, pentru umanitate. Dacă ne-am dus mai departe de atât, e greșit total'

Gojira: PC culture-ul ți se pare că este un exercițiu de moralitate lipsit de onestitate?

„Exact, care nu pornește dintr-o chestie pe care oamenii o simt, ci pornește dintr-o frică. Tot ceea ce pornește dintr-o frică e greșit. Vine dintr-o frică de a nu fi judecat aspru. M-am lovit foarte des de treaba asta, din mai multe puncte de vedere. În Los Angeles am simțit că trebuie să am mare grijă cum vorbesc, în ce ton vorbesc (..) Învârtindu-te prin anumite cercuri de oameni, ei cumva nu știu unde e România pe hartă. Noi suntem niște băieți ditr-o țară de care nu au auzit niciodată, despre care nu știu nimic. Noi avem felul nostru de a vorbi, de a face glume. Noi la HA, de exemplu, e un mediu foarte liber în care nu avem prejudecăți, ne spunem părerile liber, fără să ne fie frică că vom fi judecați aspru. Când te duci acolo, simți că trebuie să ai mai mare grijă, pentru că acolo e dusă la extrem toată povestea asta cu politically correctness-ul. Am spus o glumă, la un moment dat. Erau niște fete înalte (..) era una mai micuță și una normală așa. Și aia micuță se tot plângea că sunt mică, că nu știu ce. Și eu ca să fiu o gazdă bună am zis o glumă pe care a făcut-o o fostă prietenă de a mea, care zicea că fetele mici sunt pentru iubit, fetele mari sunt pentru muncă, cum ar veni. Așa era gluma. Exact asta am zis. A doua zi (…) mi-am auzit vorbe de la managerul lor, care a zis că a fost o glumă mai…ce fel de glumă e asta? Îți dai seama, noi suntem un pic ciudați pentru ei, venim dintr-o țară din Estul Europei, la noi n-au ajuns treburile astea cu politically correct, cu #metoo, adică eu cred că există, dar la un nivel mult mai mic. Și, evident, a doua zi m-a sunat partenerul nostru de acolo, vezi că trebuie să aveți mai multă grijă cu ce vorbiți', a povestit Smiley

Artistul a povestit că în America lucrurile sunt luate foarte în serios în ceea ce privește PC culture. Smiley este de părere că în privința corectitudinii politice, lucrurile încep să devină duse la extrem, ducând la încălcarea libertății de exprimare și oprimarea anumitor credințe și sentimente. 

Poți urmări podcastul integral aici: https://www.youtube.com/watch?v=zTWiDbB4GYU&t=519s&ab_channel=HappyFishTV

– Articol în parteneriat cu HappyFishTV

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton