Luna iunie a marcat un record absolut pe piața muncii, cu peste 1,2 milioane de aplicări pentru locurile de muncă disponibile pe eJobs.ro. Acest nivel este cu 20% mai mare decât cel din luna mai a acestui an și cu 35% peste nivelul atins în luna iunie a anului trecut. 'În luna mai, atunci când am ieșit din starea de urgență și companiile au reînceput să angajeze, ne așteptam la o explozie a numărului de aplicări, mai ales în condițiile în care, într-un timp foarte scurt, aproximativ 500.000 de români au rămas fără job. Cu toate acestea, dorința puternică a românilor de a-și schimba locul de muncă s-a văzut și în iunie, ba chiar mult mai pronunțat decât în luna anterioară și am ajuns la cel mai mare număr de aplicări din istoria eJobs – 1,2 milioane. Din fericire, și numărul de joburi a crescut semnificativ în iunie, cu un plus de 35.000 față de luna precedentă', spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.