Horoscop 9 octombrie 2021. Zodiile care-și întâlnesc jumătatea

 Miniosu Alexandra
.

Horoscop 9 octombrie 2021. Se anunță o zi bună pentru majoritatea zodiilor! După o perioadă destul de lungă de singurătate, două dintre ele vor reuși să-și întâlnească în sfârșit jumătatea. În general, nativii vor avea parte de relaxare, dar unii trebuie să evite certurile. Iată cum stau zodiile pe 9 octombrie 2021 și care sunt norocoșii la capitolul „dragoste'!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Horoscop 9 octombrie 2021. Berbec

Berbecii au așteptat weekend-ul cu sufletul la gură, iar acum pot profita din plin de el. Sâmbătă, acești nativi se bucură de relaxare. Își amintesc de vechiurile hobby-uri și petrec timp prețios cu cei dragi. Asta îi va ajuta să-și încarce bateriile pentru săptămâna viitoare. Lucrurile arată bine și pe plan profesional. E posibil să investească într-o afacere care le va aduce venituri mari.

Horoscop 9 octombrie 2021. Taur

Nici Taurii nu o duc mai rău în prima zi de weekend. Vor pleca într-o mini-excursie, fie alături de persoana iubită ori alături de familie. Se vor conecta mai puternic cu natura, lucru după care au tânjit de multă vreme. Își vor redescoperi liniștea interioară și au timp să-și pună ordine în gânduri pentru viitoarele decizii înțelepte.

Horoscop 9 octombrie 2021. Gemeni

Gemenii sunt de departe norocoșii zilei de 9 octombrie. Situația va fi roz mai ales pe plan amoros, în cazul lor. În cazul în care sunt singuri, au șanse mari să-și găsească jumătatea, după îndelungi căutări. Dacă au deja parteneri de viață, vor avea parte de o cină romantică fie de altă surpriză din partea persoanei iubite.

Horoscop 9 octombrie 2021. Rac

În schimb, situația nu arată la fel de bine și pentru Raci, din punct de vedere sentimental. Riscă să facă niște greșeli în raport cu membrii familiei și pot isca certuri. În loc să pună paie pe foc, ar trebui să apeleze la latura lor calmă și să lase de la ei. Altfel, riscă să-și strice buna dispoziție, iar lucrurile să escaladeze, lucru pe care nu și l-ar dori nimeni.

Horoscop 9 octombrie 2021. Leu

Pe Lei îi frământă mai multe gânduri de ceva timp. După ce au cântărit bine lucrurile, îndeajuns încât să-și dea seama că a fost vina lor, sunt hotărâți să repare o greșeală din trecut. Persoana din fața lor ar putea fi destul de rezervată în a-i ierta, însă nu ar trebui să sea dea bătuți din prima. În caz contrar, vor ajunge de unde au plecat.

Citește și: Horoscop octombrie 2021.Zodiile care vor avea probleme

Citește și: 5 zodii care reușesc tot ce își propun.Norocoșii horoscopului

Citește și: Zodiile în care poți avea încredere.Nativii care se țin de cuvânt

Horoscop 9 octombrie 2021. Fecioară

Nativii Fecioară întâmpină niște situații neplăcute în weekend. Dacă nu vor să și-l strice pe tot, cu certuri sau alte episoade urâte, ar fi bine să fie mai calmi. Vor reuși să rezolve toate problemele, dacă vor ști cum să gestioneze mai bine lucrurile. „Răsplata' va fi una pe măsură și pot participa la o petrecere în a doua parte a zilei, unde se vor distra pe cinste.

Horoscop 9 octombrie 2021. Balanță

Balanțele sunt puse pe fapte mari. Acești nativi se simt mai încrezători ca oricând în forțele proprii, iar asta nu poate fi decât în avantajul lor. Sunt dornici să încerce lucruri noi și e posibil să-și descopere noi pasiuni sau talente. Îi vor impresiona pe ceilalți prin calitățile lor și pe deasupra primesc și laude. Asta le va aduce zâmbetul pe buze.

Horoscop 9 octombrie 2021. Scorpion

În prima parte a zilei, Scorpionii sunt destul de nostalgici. Se simt singuri și devin melancolici, iar o serie de amintiri neplăcute le trec prin minte. În loc să se afunde în aceste stări, ar fi bine să răspundă la invitațiile prietenilor. Amicii lor vor reuși să-i facă să se simtă din nou fericiți. Au noroc pe plan financiar și-și vor permite să-și cumpere lucrurile mult dorite.

Horoscop 9 octombrie 2021. Săgetător

La fel ca Balanțele, și Săgetătorii se simt într-o mare formă. Se implică în diverse activități interactive, lucru ce-i va distra de minune. Spre seară, e posibil să primească o invitație la un eveniment. Prin șarmul lor special, e posibil să facă furori și să le trezească interesul celorlalți.

Horoscop 9 octombrie 2021. Capricorn

Capricornii se trezesc cu o doză mare de energie. Nu reușesc să-și explice cum, având în vedere că au avut o săptămână destul de solicitantă, dar profită din plin de starea lor bună. Au chef de distracție, astfel că vor da câteva telefoane să iasă cu prietenii în oraș. Stau la fel de bine și pe plan amoros, pentru că sunt șanse mari să-și găsească persoana potrivită.

Horoscop 9 octombrie 2021. Vărsător

Vărsătorii simt că răbdarea le este pusă serios la încercare. Se confruntă cu o situație delicată de o perioadă și încep să resimtă presiunea. Devin stresați în încercarea de a găsi soluții. Ar trebui să ia o gură de aer, să se relaxeze puțin, pentru ca să poată gândi limpede. Așa vor reuși să ajungă la decizia corectă sau pot cere și un sfat.

Horoscop 9 octombrie 2021. Pești

Peștii au înregistrat câștiguri considerabile în ultima perioadă. Așadar, acum își pot permite să-și achiziționeze tot ce doresc. După ce-și savurează cafeaua dimineața, se îmbracă cu cele mai comode haine și dau startul cumpărăturilor. Vor cutreiera magazinele până ce vor găsi cele mai ideale produse.

Sursă foto: Pixabay

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton