În curând, Simona Pătruleasa împlinește 12 ani de la căsătoria cu Sabin Ivanof și 15 de la începutul poveștii de iubire, care i-a îndeplinit și marele vis, acela de a deveni mamă. Vedeta plănuia să sărbătorească în Capri, locul unde a avut loc nunta, dar pandemia de coronavirus i-a dat peste cap orice intenție de călătorie. Deși discretă cu privire la viața de cuplu, Simona ne-a povestit cum s-a schimbat relația cu soțul ei, în cei peste 10 ani de mariaj.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Viețile noastre, ale tuturor, s-au schimbat aproape complet, peste noapte, din cauza pandemiei. Ție cum ți s-a schimbat concret existența? Ce planuri ți-a dat peste cap această reconfigurare bruscă a „traseului?
Mie nu mi l-a schimbat foarte mult. Clar petrecem mai mult timp împreună acasă, pentru că Sabin nu mai stă atât de multe ore la birou în timpul săptămânii. În weekend, cu excepția orelor când mergeam să prezint jurnalul de prânz, eram tot timpul împreună toți trei. Ce mi se pare greu de suportat în această perioadă este că nu ne putem vedea cu părinții, pentru că noi chiar ne întâlneam des cu ei. Îmi lipsesc și prietenii, dar compensăm cu tehnologia. Nu aveam planuri de vacanță în această perioadă, de altfel niciodată nu plănuiam cu luni înainte așa ceva. Ne doream să mergem în Capri, unde ne-am căsătorit, și să o ducem pe Ingrid la Monte Carlo. Dar nici asta nu e un dezastru, vom merge altă dată, important e să fim sănătoși.
Pandemia de coronavirus a adus și o criză economică. Voi ați avut pierderi financiare, ați luat măsuri de a face economii?
Ne-am gândit la asta, dar e un pic cam devreme să tragem niște concluzii. Nu este cazul încă. Trebuie să fim pregătiți în primul rând psihic. Eu sunt de principiu să faci Rai din ceea ce ai, dacă va fi mai rău o să ne restrângem și o să ne adaptăm situației. Până la urmă, cel mai important e să fim sănătoși, să avem părinții alături, să trecem cu bine peste situația asta. Restul le putem rezolva, indiferent cât de greu ar putea fi.
Pe 18 iulie, tu și soțul tău împliniți 12 ani de la căsătorie și 15 de la începutul poveștii de iubire. V-ați făcut vreun plan care presupunea organizare din timp și care acum e în pericol din cauza incertitudinii prezentului?
Noi suntem liniștiți, nu ne facem planuri pentru petreceri grandioase, ne place să sărbătorim momentele importante în familie. Sper până atunci să trecem peste perioada asta. Va mai trece timp până să ne dăm din nou mâna, să ne îmbrățișăm, vom avea în continuare o teamă să nu îi facem neintenționat rău celuilalt. Și mie îmi va fi greu să-mi strâng părinții în brațe ca să nu le fac rău.
Ce a adus nou autoizolarea în cuplu, în cazul tău și al soțului tău? Mai în glumă, mai în serios, multe cupluri se ceartă mai des acum, când petrec tot timpul împreună.
Suntem de 15 ani împreună și, în toată această perioadă, am stat despărțiți 4 zile, când am fost plecată la Cannes. Suntem chiar fericiți că petrecem mai mult timp, pentru că Sabin merge la birou două, trei ore pe zi. Avem dicuții în principal legat de copil, lucruri minore, ca în orice cuplu.
Puteți citi interviul integral în numărul de mai al revistei VIVA!
Revista se poate găsi în rețelele: Kaufland, Cora, Metro, Carrefour, Auchan, Inmedio, Nis Petrol, OMV.
Foto: Facebook