Magda Pălimariu se menține într-o formă fizică de invidiat și a cochetat cu modelingul o vreme. Prezentatoarea rubricii Meteo de la Pro Tv ne-a spus de ce a preferat o carieră în televiziune!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Spune-mi sincer, de-a lungul carierei tale în televiziune ai fost judecată pentru simplul fapt că ești o femeie frumoasă? Ai fost „acuzată că ai rezistat în televiziune tocmai datorită aspectului fizic?
De-a lungul timpului au existat și mesaje răutăcioase, însă cred că este foarte important să ne cunoaștem propriile valori și să nu ne lăsăm afectați de ceea ce spun sau cred oamenii rău intenționați. Sunt convinsă că sunt persoane care ne urmăresc, fie online sau la TV, și ne iubesc, ne apreciază, știu lucruri despre noi. Important este ca toată lumea să înțeleagă că aspectul fizic, al oricărei persoane, este întotdeauna completat de ce se află în interior.
De ce ai ales televiziune când ai fi putut avea o carieră de succes și în modeling, spre exemplu?
Nu mi-am dorit niciodată să am neapărat o carieră în modeling, pot spune că, la momentul respectiv, a fost mai mult ca un hobby. Cred că ceea ce fac acum mă împlinește, merg cu drag la muncă, sunt mândră de colegii mei și de tot ceea ce înseamnă Știrile PRO TV. Mă bucur să lucrez alături de o echipă credibilă și care face lucruri minunate.
Îți mai aduci aminte de primul tău live? Cum a fost?
Îmi amintesc că am avut emoții mari. Prima dată când am intrat în direct, la PRO TV, m-a ajutat foarte mult starea pozitivă a colegilor și a întregii echipe. Emoțiile sunt într-adevăr bune, atâta timp cât sunt constructive. Nu am avut niciodată teama că voi încurca ceva. Chiar și așa, până la urmă, ar fi fost firesc. Probabil, la început, a fost mai degrabă teama de a nu avea vreun blocaj. Dar au trecut 13 ani de atunci, platoul este ca a doua mea casă și nu întâmpin necunoscute. Da, vremea este o necunoscută (râde), dar citesc întotdeauna prognoza meteorologilor și sunt bine documentată.
Te-ai gândit vreodată să încerci și alt gen de emisiune?
Atunci când îți este bine acolo unde ești și faci lucrurile cu drag, nu te gândești să schimbi ceva. Rubrica meteo face parte din viața mea și totul este perfect așa cum este acum. Să știi că am învățat să nu-mi fac planuri și să las lucrurile să se așeze în ritmul lor. Bineînțeles că orice schimbare, care să vină în completarea rubricii meteo și cu care să rezonez, este binevenită.