Fratele Cristinei Țopescu nu mai poate divorța din cauza pandemiei de coronavirus. Cristi se desparte a doua oară de aceeași femeie

 Stamen Diana
.

Cristi Țopescu divorțează de soția lui pentru a doua oară, însă de data aceasta nu mai poate semna actele din cauza pandemiei de coronavirus. Fratele regretatei jurnaliste și Raluca nu mai vor să continue căsnicia.

La doar câteva luni de la moartea Cristinei Țopescu, fratele regretatei jurnaliste trece printr-o altă despărțire. Cristi Țopescu și Raluca divorțează pentru a doua oară, iar de data asta pare a fi definitiv.

De data aceasta, fratele Cristinei Țopescu și soția lui vor să semneze actele și să divorțeze. Fiind vorba despre minori la mijloc, separarea nu poate avea loc la notar din cauza pandemiei de coronavirus.

Prima înfățișare la tribunal a avut loc la începutul anului, dar procesul a fost amânat atunci pentru data de 13 aprilie, când ar fi trebuit stabilit un nou termen, potrivit spynews.ro.

'Soluția pe scurt: Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă', se arată în decizia instanței de judecată.

Motivele celui de-al doilea divorț nu au fost dezvăluite. Este pentru a doua oară când cei doi decid să pună punct mariajului. Cristi Țopescu și Raluca sunt căsătoriți din anul 2010 și au împreună doi copii.

La prima despărțire, Raluca și-a acuzat soțul de infidelitate, însă ulterior l-a iertat și s-au împăcat.

Citește și: Speak a făcut primele declarații despre nunta cu Ștefania. Când va avea loc evenimentul. „E ca și luată'

FOTO: Facebook

Cristina-Țopescu-1Cristina-Țopescu-1
 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton