Fiul lui Gino Iorgulescu a provocat un accident mortal. Mario e în stare gravă, iar un tânăr de 24 de ani a murit

 Stamen Diana
.

Fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a ajuns sâmbătă noapte, în stare gravă, la spital, după ce a provocat un accident mortal. Mario Iorgulescu este în stare gravă, iar un tânăr de 24 de ani a murit. 

Sâmbătă noapte, Mario Iorgulescu se afla la volanul unui bolid de lux, iar acesta ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de o altă mașină aflată în trafic. În urma accidentului violent, celălalt șofer și-a pierdut viața. Fiul luin Gino Iorgulescu a rămas conștient după impact, iar când medicii au ajuns la fața locului acesta acuza dureri în zona spatelui. Tânărul a fost transportat de urgență la spital, unde s-a descoperit că Mario avea hemoragie internă.

Băiatul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, iar starea lui este gravă. Medicii i-au scos intestinul subțire, iar acum Mario Iorgulescu se află la Reanimare, în comă indusă.

Teribilul accident s-a petrecut sâmbătă noapte în jurul orei 2:30 pe Șoseaua Chitilei de la marginea Capitalei. Potrivit unor martori, Mario Iorgulescu ar fi condus cu 240 km/h, potrivit Cancan.

„În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile, iar primul dintre ele a luat foc la compartimentul motor. Din accident, a rezultat decesul conducătorului aflat în al doilea auto, după manevre de resuscitare și rănirea gravă a celuilalt conducător auto, care a fost transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier', se arată într-o informare a Poliției.

Cine este Dany Vicol, tânărul mort în accident

Dany Vicol se ducea acasă atunci când Mario Iorgulescu s-a izbit cu mașina de el. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul de 24 de ani. Pe Dany Vicol îl așteptau acasă două fetițe. Pe una dintre paginile de socializare ale lui Dany Vicol au apărut mai multe mesaje emoționante din partea prietenilor lui.

Familia Iorgulescu și-a exprimat regretul pentru tânărul mort

„Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario. Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital. Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urma tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie', se arată în comunicatul familiei Iorgulescu.

FOTO: Libertatea, Facebook

Imagini de la locul accidentuluiImagini de la locul accidentului

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton