Decizie majoră pentru Rona Hartner, bolnavă de cancer. Ce o așteaptă după ce iese din tratament

 Oana Popoiag
.
Rona HartnerRona Hartner

După ce în urmă cu câteva luni a șocat țara anunțând că suferă de cancer, actrița Rona Hartner a intrat în tratament. Vestea i-a dat peste cap cea mai frumoasă perioadă din viață, fix în momentul în care își găsise Alesul. Dar iată ce are de gând Rona să facă, imediat ce va încheia chimioterapia.

Rona Hartner, în vârstă de 46 de ani, a fost operată în luna februarie, în România, după ce a ajuns de urgență la spital acuzând dureri puternice. Atunci i-a fost îndepărtată o tumoare de natură cancerigenă de la colon, ulterior fiind, din nou, operată în Franța, acolo unde se află și în acest moment pentru continuarea tratamentului cu chimioterapie.

Decizia luată de Rona Hartner. Ce va face după ce scapă de boală

Veselă și optimistă cum o știm, Rona Hartner a anunțat, conform Wowbiz, că după ce va încheia tratamentul pentru cancer, în toamnă, se va căsători cu iubitul ei francez, Herve. 'Păi fac nunta fără să vin în România?! Nu se poate. Ies din tratament şi facem cununia civilă în octombrie. În trei luni depunem dosarul şi facem cununia civilă în octombrie şi o mare petrecere în România, cu toată familia. Iar pentru cununia religioasă trebuie mai multă pregătire, cam şase luni. Cununia religioasă o facem după. Cununia religioasă o să o facem pe Coasta de Azur şi vrem pe plaja pe care m-a cerut de nevastă să facem petrecerea', a declarat actrița.

Rona este foarte îndrăgostită de iubitul său, după cum a declarat la Interviurile VIVA!: 'Ne-a unit muzica, dar ne-au unit şi alte chestii şi, înainte de toate, ceea ce m-a unit de el este faptul că este foarte caritabil şi ajută oamenii nevoiaşi, aşa cum fac şi eu. În ziua în care am recuperat o femeie de origine africană de pe stradă şi ne-am ocupat de ea şi i-am dat casă şi tot ce trebuia, mi-am zis că băiatului ăsta îi spun «da».'

Foto: Instagram, VIVA!, Libertatea

Citește și:

Nelu Curcă din La Bloc s-a retras de 10 ani la mănăstire, dar nu s-a călugărit! Ce face și cum arată după ce a renunțat la televizune!

Regina Rania a Iordaniei, transformată complet de operațiile estetice! În urmă cu 10 ani, arăta cu totul altfel!

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton