Cosmin Stanciu, despre prietenia cu Zanni, la Survivor: „Prima dată mi-am spus că nu îl suport deloc”

 Mirea Roxana
.

Cosmin Stanciu a fost nevoit să părăsească competiția Survivor România din cauza problemelor medicale. Unul dintre cei mai afectați de eliminarea Faimosului a fost Zanni. Cei doi au legat o frumoasă prietenie în cadrul emisiunii de la Kanal D, iar atât Zanni, cât și Cosmin nu și-au putut stăpâni lacrimile din cauza emoției.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Cosmin Stanciu este unul dintre concurenții care au intrat în competiția Survivor de la început. Sportivul a fost eliminat, la cinci luni de la începerea concursului, din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cosmin Stanciu a fost sub supravegherea medicilor până acum și a urmat chiar și un tratament, însă, acum, i s-a interzis întoarcerea pe traseu. Sportivul are probleme mari la un plămân, iar condițiile din Republica Dominicană nu îi permit recuperarea.

z1-3z1-3

Cel mai afectat de plecarea lui Cosmin Stanciu de la Survivor a fost Zanni. Cei doi au legat o frumoasă relație de prietenie în Republica Dominicană. Cosmin a ținut să spună câteva cuvinte despre fiecare coleg în parte, însă pe Zanni l-a lăsat la sfârșit pentru că avea mult mai mult de zis în cazul lui.

Citește și: Cosmin Stanciu, eliminat de la Survivor din motive medicale:”Un plămân este afectat”

Citește și: Medicii i-au dat verdictul lui Cătălin Moroșanu, după accidentarea gravă de la Survivor:”Nu cred că o să mă mai lupt”/ EXCLUSIV

Citește și: Narcisa Birjaru, apărată de soțul ei, după ce a câștigat Chefi la cuțite:„Nu ne interesează…'

Citește și: Cătălin Măruță, mesaj neașteptat pentru Alex Velea:„De pe margine meciul pare chiar pe viață și pe moarte'

Cosmin Stanciu, despre prietenia cu Zanni la Survivor

Cosmin Stanciu îl vede pe Zanni ca pe un frate și a vorbit, înainte de a părăsi Survivor, despre relația specială de prietenie care s-a creat între ei. Faimosul a ținut să menționeze faptul că, la început, nu s-au suportat unul pe celălalt, însă, întâmplarea a făcut ca, înainte de emisiune, să doarmă la hotel împreună.

Zanni este omul care, de fiecare dată când credea că a spus ceva greșit s-au nu era sigur de ceea ce a spus, venea și mă întreba doar pe mine „Cosmine, uite ce am spus. Crezi că e bine?' și dacă îi spunea că nu, îmi zicea „da, ai dreptate. Și eu m-am gândit la asta'. Am fost unul în mintea celuilalt încă de la început. Prima dată când l-am cunoscut pe Zanni, eram la probe pentru show și când l-am văzut mi-am spus în minte că nu îl suport deloc.

El, la rândul lui, când m-a văzut făcând proba, același lucru l-a gândit și el despre mine. Și-a spus: „uite-l p-ăsta ce figurant e. Se crede el sportiv și e mai sus decât toți, că s-a mișcat bine'. Ironia sorții a fost ca, în avion, pe scaun, să stăm împreună. Cu o noapte înainte de a intra în show, am dormit împreună și de atunci am fost de nedespărțit', a spus Cosmin Stanciu despre Zanni de la Survivor.

Cosmin Stanciu: „Zanni este fratele meu'

Cosmin Stanciu a afirmat că, de-a lungul competiției Survivor, mulți au spus că nu înțeleg cum de el se înțelege cu Zanni, din moment ce sunt atât de diferiți. Faimosul a menționat că el și Zanni nu sunt deloc diferiți, gândesc la fel, doar că reacționează altfel. În tot timpul în care Cosmin a vorbit, Zanni și-a îngropat fața în maiou, plângând în hohote.

Am auzit în toată această perioadă vorbe că suntem total diferiți și că de ce sunte alături de Zanni. Nu suntem deloc opuși. Gândim la fel. Faptul că de multe ori ne exprimăm sentimentele sau ce vrem să spunem în moduri diferite, eu sunt mai temperat, el mai vulcanic pentru că așa este el. El face exact cum simte, spune tot ce simte atunci pe moment. Da, poate acolo suntem diferiți, dar eu îl văd pe Zanni ce o să fie în viitor.

La 23 de ani și eu eram așa, dar îl văd cum gândește, știu ce își dorește să facă, știu cum vrea să facă, știu că are unul dintre cele mai bune suflete dintre toți oamenii pe care i-am întâlnit. Cred că ștu totul despre el. Zanni este fratele meu, este un prieten adevărat. Eu țin la Zanni pentru felul în care se poartă cu mine, ceea ce face când este vorba despre mine, cum vorbește cu mine și despre faptul că este unul dintre oamenii care a avut încredere mare în mine tot timpul', a mai spus Cosmin Stanciu la Survivor.

Sursa Foto: capură de ecran, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton