Numele lui Cătălin Scărlătescu e sinonim cu buna dispoziție. Nu de alta, dar și atunci când se enervează, o face într-un mod ce stârnește amuzamentul celor din jur. Dincolo de bărbatul jovial, dar și coleric, pe care-l vedem la „Chefi la cuțite (Antena 1), Scărlătescu este un om care ascunde mii de povești, toate extrem de interesante. Iar ceea ce te frapează la el este fix simplitatea. Acea simplitate sinceră și nestudiată, cu care ne-a povestit despre începuturile în bucătărie.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Știu că meseria ta este strâns legată de primii ani ai copilăriei și că bu- nica ta ți-a insuflat pasiunea și gustul pentru mâncare… Ce amintiri ai de atunci?
Îmi aduc aminte de tortul de ciocolată pe care mi l-a făcut când am împlinit doi ani. Îmi aduc aminte că îmi făcea bezele, iar în decembrie, când primea banane, le tăia felii, presăra zahăr pe ele și le punea la cuptor. Erau un fel de banane caramelizate. După mulți ani am văzut ceva asemănător la un restaurant cu stele Michelin și mi-am dat seama că lucrurile simple și autentice pot face diferența. Când îi rămânea cocă de la cozonac, bunica făcea niște cozonăcei mai mici, care în timp mie mi se păreau și mai buni, pentru că puteam să iau câte unul, îl îndesam în buzunar, și plecam la joacă. Țin foarte bine minte și că bunica avea un fel aparte de a servi mâncarea. Dimineața ne dădea ceai și cozonac pe farfurii de porțelan. La mesele speciale scotea întotdeauna argintăria și cristalele.
Când a fost prima dată când ai gătit tu? Ce preparat și cu ce ocazie, dacă mai ții minte…
Aveam vreo șapte ani, eram la Brașov și am sunat-o pe bunica. Am stat cu ea la telefon până am făcut o tocăniță de cartofi. A fost cea mai scumpă mâncare pe care am gătit-o vreodată, pentru că factura de la telefon era enormă. Nu aveam nici speaker, așa că ascultam ce îmi spunea, mergeam și executam, mai reveneam pentru o întrebare… Vă dați seama cât a durat.
Citește și: O celebră prezentatoare de știri renunță la televiziune, după 10 ani:„Aici mă opresc'
Spuneai, acum câțiva ani, că te-ai hotărât să devii bucătar la 17 ani, când, citez… „am văzut că şeful bucătar era cel care avea cea mai tare maşină, cea mai frumoasă casă, cei mai bine îmbrăcați copii şi mi-am zis că asta vreau să fiu şi eu. Aștept să răspunzi cu sinceritate, ce ai realizat din toate acestea? Și când? (De copii știm că încă nu e cazul…)
Am ajuns șef bucătăr. În rest, munca mi-a cam luat-o înainte. (zâmbește)
Concret, care a fost primul tău job în bucătărie? Cum te-ai angajat? Și cum te-ai descurcat?
Am lucrat prima oară la Hotel Flamingo din Eforie Sud, eram un fel de bellboy. Aici l-am cunoscut și pe chef-ul de care voi povesteați mai sus. Un an de zile am fost și eu șef… șeful cartofilor. Cred că am curățat tone. Pe vremea aia, nu existau cartofi tăiați și congelați, totul se făcea manual. Toamna se achiziționau legumele, se țineau în beci. Ceapa și morcovii se țineau în nisip, ca să se păstreze mai bine.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, CARE SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: PR, Facebook, Instagram
Urmărește-ne pe 
