A spus chiar în acest interviu că nu dorește ca publicul să o cunoască dincolo de imaginea pe care o afișează la TV. Surpriză! Noi îndrăznim să spunem că rândurile de mai jos o contrazic din plin… Nu de alta, dar, pentru prima oară, după multă vreme, Anna Lesko și-a pus sufletul pe tavă și a vorbit despre… tot! Inclusiv despre momentul în care s-a mutat în România și a lucrat ca dansatoare!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Îți vine să crezi că ai 20 de ani de carieră în industria muzicală din România? Îți mai aduci aminte de ziua în care ai participat la Festiva- lul de la Mamaia?
Cum să nu? Îmi aduc aminte perfect. M-a îmbrăcat Răzvan Ciobanu. Mi-a făcut o ținută foarte frumoasă, un roz pudrat. O bluziță foarte transparentă. Evident, am apărut foarte sexy, din prima, cu părul întins. M-a machiat Alex Abagiu. A fost foarte apreciată apariția mea.
Citește și: O celebră prezentatoare de știri renunță la televiziune, după 10 ani:„Aici mă opresc'
Nu aveai nici 18 ani când ai decis că vrei să rămâi în România. Ce au zis ai tăi când i-ai anunțat că nu te mai întorci acasă, ci că îți croiești propriul drum? Te-au susținut în toate deciziile sau a trebuit să dai la o facultate în București ca să-i convingi?
Când m-am hotărât să rămân în România, pentru părinții mei a fost un șoc. A fost ceva cumplit pentru ei, mai ales că eu vin și dintr-o zonă în care educația era mai rigidă. Ca să înțelegi, eu nu am văzut un club toată adolescența mea. Am văzut prima oară un club când am venit în România. Eram într-o relație și partenerul meu de atunci m-a dus pentru prima dată într-un astfel de loc. Până la 17 ani și jumătate nu intrasem în niciun club. Eu am venit în România să cos costume pentru fete și așa am început să dansez. Am rămas aici. O perioadă scurtă de timp am stat la Constanța, apoi m-am mutat în București, unde am început facultatea. Încă nu terminasem clasa a XII-a la Chișinău, dar la momentul respectiv exista o lege care le permitea basarabenilor să intre la facultate fără a mai da examen de bacalaureat. Se termina concomitent clasa a XII-a cu primul an de facultate. Nu vorbeam limba română, doar rusa și, din punctul ăsta de vedere, mi-a fost foarte dificil. Așa am reușit să-i conving pe ai mei să mă lase să stau în România. Mama venea la mine foarte des, de două ori pe lună. Acum, când mă uit în urmă, a fost o decizie foarte bună că am venit aici, pentru că am avut alte perspective în România.
Ai avut așa-numita „depresie a emigrantului? Ai regretat în primii ani că ai venit în România?
Nu am avut niciun fel de depresie, deoarece eram la vârsta la care totul mi se părea extraordinar. România era foarte diferită de Moldova, dar m-am adaptat. Eu fiind și copilăroasă, m-a ajutat să interacționez mai ușor cu oamenii. Mi-a fost mai greu cu limba, dar am făcut meditații cu o profesoară de limba română. Făceam și câte opt ore pe zi ca să pot să înțeleg cursurile de la facultate. Chiar profesoara mea, Ela Malonescu, m-a influențat să dau la Facultatea de Drept.
Care a fost cea mai mare provocare când ai ajuns în România?
Eu așa am ajuns în România, cu trupa de balet. Tatăl meu nici nu știa, era plecat în Moscova atunci, iar mama rămăsese să aibă grijă de noi, fetele. Și noi eram crescute cu mare strictețe, nu mergeam la discotecă, ci învățam să avem grijă de gospodărie și să ne pregătim pentru viață. Mama ne învăța și cum să avem grijă de noi, ea mergea pe tocuri chiar și atunci. Cred că a fost un model pentru cât de feminină trebuie să fii, și aranjată, indiferent de ceea ce faci. Inițial, în trupă, eu coseam costumele pentru fete. Apoi, am intrat ca rezervă în trupă, iar în câteva luni am ajuns să dansez. Am reușit să depășesc acel moment. A trebuit să le demonstrez multor oameni din jurul meu că puteam face această trecere din Chișinău în București.
Urmărește-ne pe 
