La 44 de ani, Andrei Ștefănescu, coprezentator al show-ului „Prețul cel bun (Antena 1) mărturisește că din punct de vedere profesional este un bărbat împlinit. Cu siguranță însă cea mai mare realizare a lui este Ayan, fiul său în vârstă de 4 ani. Iată care este secretul succesului său, dar și ce tristeți ascunde binecunoscutul zâmbet al lui Andrei! Artistul ne-a vorbit despre experiențele care l-au făcut mai puternic!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Ce faci, Andrei? Cum ești în toamna asta? A răsărit sau nu Soarele și pentru tine, că n-ai prea avut un an
senzațional. Divorț, COVID…
Sunt bine, mulțumesc! A fost un an mai greu, mai dificil pentru mine. Mulțumesc lui Dumnezeu, am muncit, am avut
proiecte, chiar și în anul cu pandemia. Chiar dacă nici eu nu am scăpat şi am avut COVID, am stat acasă, m-am făcut
bine, am muncit, am revenit la treabă, nu am avut aproape nicio zi liberă, şi mă refer atât în perioada de lockdown, cât şi după. Şi acum, în perioada aceasta, sunt zi de zi la platou, pentru că filmăm atât pentru emisiunea „Preţul cel bun, pe care o puteţi urmări zilnic, de luni până vineri, la Antena 1, de la ora 18.00, cât şi pentru emisiunea de la Antena Stars, „Showbiz Report, unde ne puteţi urmări zilnic, de la ora 16.00, pe mine şi pe Natalia Mateuţ. Avem foarte mult de treabă, nu mă pot plânge la acest capitol. Chiar dacă vremurile nu sunt poate așa cum trebuie, pentru mine viața a mers înainte, în continuare muncesc, îmi văd de treabă și, cât o să mă ţină Dumnezeu sănătos, o să mă tot vedeți.
Andrei Ștefănescu: „Sunt greutăți peste care treci mai greu'
La tine cum e – greutățile te fac mai puternic sau îți ia ceva timp să-ți revii după un moment dificil?
Depinde și de natura greutăților. Acum am trecut peste greutățile pe care le-am avut și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să le trec. Dar sunt și greutăți peste care poți să treci mai greu. Sigur că ce nu te omoară te face mai puternic și în viață e bine să încerci să mergi înainte, să înțelegi lucrurile care se întâmplă în jurul tău, să înțelegi planul din jurul tău, să înțelegi tot ceea ce ți se întâmplă, dar eu cred că cel mai important este că putem merge înainte. Încă o dată spun, contează și natura greutăților, peste unele treci mai ușor, peste unele treci mai greu
Andrei Ștefănescu: „Viețile noastre sunt grele, ale tuturor'
Oficial, tu ești mereu cu zâmbetul pe buze. Dar știi cum se spune – paradoxal, oamenii veseli sunt, de fapt, cei
mai triști și se străduiesc să mascheze nefericirea cu o mimă aparent OK. Te regăsești?
Se spune că cei care fac umor, de obicei, sunt foarte triști. Eu nu am crezut în mod special asta, ci doar că în momentele alea de relaxare îți dorești să te conservi, să îți conservi spiritul, să îți conservi glumele și buna dispoziție, să le ții pentru ca, atunci când ai de lucru cu umorul, să poți să dai maximum. Nu am crezut niciodată că cei care fac umor sunt cei mai triști. Viețile noastre sunt grele, ale tuturor. Toți am avut probleme, și ăia mai veseli, și ăia mai triști, cu toții trecem prin probleme, prin anumite perioade ale vieții, în care poate nu totul ți se leagă, dar nu mă regăsesc în sintagma asta – că cei care fac umor sunt cei mai triști oameni de pe Pământ. Nu, absolut deloc, ba chiar cred că umorul nu îl poți face dacă ești trist. Poți să râzi, poți să te prefaci, dar umorul de calitate și în adevăratul sens al cuvântului nu îl poți face dacă ești trist.
Citește și: Antonia, fosta soție a lui Andrei Ștefănescu și Enzo de la Chefi la Cuțite s-au despărțit după 6 luni
Citește și: Ce relație au Andrei Ștefănescu și Antonia, la 6 luni după divorț:”Încă îi mai pregătesc masa”
Citește și: Anamaria Prodan e sigură că Reghe va regreta divorțul și avertizează:„Nimeni nu rămâne nepedepsit'
Andrei Ștefănescu: „Am un copil mic, pe care vreau să îl protejez'
Ești îndrăgostit, înțeleg… E reală, până la urmă, relația ta cu Ștefania sau rămâne la stadiul de zvon nefondat? Povestește-ne tu mai multe…
Capitolul acesta din planul personal aș vrea să îl țin pentru mine. Nu că este vreun secret sau secret de stat, dar deocamdată nu vreau să vorbesc despre viața mea privată, pentru că este prea devreme după divorț. Am un copil mic, pe care vreau să îl protejez cât mai mult, și nu pot vorbi despre lucrurile astea. Cert este că viața merge înainte și eu cred că ăsta este lucrul important.
Cât de mult consideri că te schimbă experienţa unui divorţ?
Cred că orice experiență, orice lucru important pe care îl trăiești în viață te schimbă. Desigur că și un divorț te schimbă, îți arată niște lucruri, poată să îți deschidă noi oportunități sau să îți închidă unele oportunități. Dar ideea este că
divorțul este o experiență, indiferent de cât de mult suferi și cât de dureros este. Este o experiență care, dacă nu te „omoară, te face mai puternic, zic eu. Viața merge înainte și trebuie luată că atare.
Andrei Ștefănescu: „Așa s-ar traduce fericirea'
Ești un bărbat fericit acum? Mi-ar plăcea să știu ce este fericirea pentru tine…
Fericirea pentru mine înseamnă să fiu sănătos, să îmi fie prietenii sănătosi, să îmi fie familia sănătoasă, copilul sănătos, să pot munci, să îi pot sprijini și ajuta pe cei din jurul meu… Cred eu că așa s-ar traduce fericirea. Nu știu ce m-ar face mai fericit decât să îi am pe părinții mei lângă mine, să am copilul lângă mine, să am prietenii lângă mine, iar eu să pot să fiu sănătos, să pot munci și să îi ajut din când în când pe cei care au nevoie de mine.
Uitându-te în urmă, ce sfat i-ai da lui Andrei, cel de la 20 de ani?
Singurul sfat pe care i l-aş da ar fi să creadă în el şi să facă exact la fel, pentru că Andrei de atunci l-a creat pe Andrei de acum. Şi toate lucrurile pe care le-am trăit m-au făcut să fiu ceea ce sunt în ziua de azi. Cu bune, cu rele, mai iubit, mai „neiubit, mai apreciat, mai neapreciat, până la urmă, toate lucrurile din trecut m-au făcut ceea ce sunt acum şi cred că acum am ajuns la un nivel la care şi eu, şi cei de lângă mine suntem mulţumiţi de ceea ce avem. Aşa că nu i-aş da neapărat un sfat anume. (zâmbește)
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE NOIEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: PR, Facebook