Nu a visat din copilarie sa devina fotograf, dar a ajuns sa surprinda in imagini personalitati importante din Franta si vip-uri autohtone.
Despre tine se stie doar ca esti un fotograf talentat, ca traiesti la Paris, dar colaborezi si cu unele dintre cele mai importante reviste glossy de pe piata romaneasca. Aceasta „aura de mister o pastrezi in mod intentionat sau e o intamplare?
Niciodata nu am crezut ca poate fi interesant sa stii cine a facut o fotografie, ci, in cel mai bun caz, ceea ce descrie ea si daca este buna. De asta nu cred ca am prea multe de spus despre mine, insa despre fotografiile mele as mai putea spune cate ceva.
Esti casatorita cu un artist, Stefan Maitec. Cum reusesc doi oameni creativi, cu personalitati puternice si cu aceleasi preocupari, sa coexiste in acelasi spatiu fara sa iasa scantei?
Nu stiu sa-ti explic cum de n-am ajuns ca-n „Shining inca, fiind impreuna de aproape 15 ani. Ne miram cu totii, sa stii! Desi avem o relatie destul de exclusivista si fuzionala, asta e constructiv la noi. Fiecare dintre noi stie ca celalalt nu poate decat sa ne imbogateasca cu experienta si optica lui. Suntem foarte mandri unul de altul si ne datoram enorm reciproc. Si de-asta nu trece poate nicio zi fara sa ne spunem „multumesc. Dar avem si conflicte, ies si scantei, asa cum spui tu, insa unele simpatice si de foarte scurta durata, insuficiente sa faca un foc.
Cand ti-ai dat seama ca fotografia este pasiunea ta si cum a inceput totul?
N-a inceput asa cum te-ai astepta, dintr-o pasiune care ma chinuia din copilarie si care a rabufnit intr-o buna zi, ci din cu totul alte motive, mai degraba pragmatice. Asa ca intr-o zi, pe la douazeci si ceva de ani, discutand cu Stefan, ne-am gandit ca ar trebui sa incep sa fac ceva care sa aiba legatura cu domeniul artistic. Ma simteam atrasa de acest mister pe care fotografia alb/negru il degaja si, poate mai mult din curiozitate, am acceptat cand Stefan mi-a pus in brate tot ce era necesar ca sa ma apuc de facut poze. Singura mea „scoala a fost aceea a lui Stefan, care mi-a tinut lungi teorii despre lumini de cinema, obiective si butoanele de pe aparatele foto.
Am observat ca mare parte dintre lucrarile tale sunt portrete. Cum explici atractia spre aceasta zona?
Eu mi-am dat seama de la inceput care este cautarea mea: frumusetea. Si am inteles probabil destul de repede ca frumusetea este ceva mult prea minunat ca sa poata sta aiurea la suprafata, expusa tuturor agresiunilor exterioare. Si atunci, daca sta in interior, inseamna ca e nevoie de chef si rabdare sa dai de ea. Mi s-a parut interesanta si provocatoare aceasta cautare.
Urmărește-ne pe 
