Metode pentru îmbunătățirea circulației sanguine la nivelul picioarelor şi prevenirea bolii venoase

 Dumba Gabriela
.

Varicele, picioarele grele sau gleznele umflate sunt câteva dintre simptomele bolii venoase cronice, afecţiune cu care se confruntă peste 18 milioane de persoane din intreaga lume. În momentul în care observi că picioarele prezintă varice, semn că boala este avansată, tratamentul devine mai dificil, iar vindecarea poate dura o perioadă mai lungă de timp. Aşadar, trebuie acţionat din timp, încă din momentul în care apare „durerea venoasă” prin exerciţii menite să îmbunătăţească circulaţia sanguină la nivelul picioarelor.

Boala venoasă cronică nu se referă doar la picioare umflate sau senzația de greutate atunci când pășim. Simptomele sunt considerabil mai numeroase, printre acestea fiind durerea, senzația de arsură, crampe nocturne, furnicături, mâncărimi, varice sau colorarea pielii. Potrivit specialiștilor, boala se manifestă cu mult timp înainte de apariția varicelor, deci este important să o tratezi înainte de a se agrava.

Metode de îmbunătățire a circulației venoase

1. Stai cu picioarele ridicate cel puțin 15 minute în fiecare zi, în timpul nopții sau ori de câte ori este posibil

2. Stropește-ți picioarele cu apă rece sau folosește ciorapi medicinali compresivi

3. Masează-ți picioarele cât de des poți

4. Poartă haine lejere și pantofi cu toc de înălțime moderată, nici prea înalt, nici prea jos.

5. Evită expunerea prelungită la căldură, epilarea cu ceară fierbinte, băile fierbinți, saună.

6. Evită fumatul, consumul în exces de cafea, ceai și condimente iuți.

7. Alege sportul potrivit. Atunci când este practicat regulat și cu încălțămintea adecvată, mersul pe jos este cel mai bun exercițiu pentru circulația venoasă. Contracția mușchilor picioarelor ajută întoarcerea sângelui către inima. Exercițiile fizice, dansul sau înotul facilitează întoarcerea venoasă.

Exerciţii care îmbunătăţesc circulaţia sângelui şi previn varicele

1. Mersul pe vârfuri este un exercițiu foarte ușor. Ridică-te pe vârfuri și asigură-te că toți mușchii picioarelor sunt bine încordați. Fă turul camerei de aproximativ 10 ori. Mersul pe vârfuri ajută nu doar la îmbunătățirea circulației sângelui, dar și la întărirea mușchilor gambelor.

2. Mersul pe călcâie: La început, este posibil să-ți pierzi ușor echilibrul, dar nu renunţa pentru că este un exerciţiu foarte eficient.

3. Foarfeca: Stai pe spate, pe o suprafață tare, cu picioarele perfect întinse. Ridică picioarele alternativ de la sol, realizând mișcări de forfecare. Atenţie! Picioarele nu trebuie ridicate la 90 de grade, ci la 45 de grade de sol. Fă cât de multe repetări poţi. Exerciţiul este eficient şi pentru musculatura abdomenului.

4. Rotirea picioarelor. Așază-te pe un scaun și fă o rotație amplă a piciorului în sensul acelor de ceasornic, dar nu doar din gleznă, ci din articulația șoldului. Repetă exercițiul de 10 ori pentru fiecare picior.

5. Mișcări ale vârfurilor pe sol: Stai cu tălpile pe sol, picioarele fiind apropiate. Ține călcâiele lipite, apropie și îndepărtează vârfurile. Execută cât mai multe repetări.

6. Mersul pe jos întărește și relaxează mușchii și stimulează pomparea de sânge. Asigurați-va că faceți o plimbare pe jos de 2-3 ori pe săptămână.

7. Înotul stimulează toți mușchii și fluxul de sânge. Este bun pentru oameni de toate vârstele, dar mai ales pentru cei cu probleme articulare și musculare.

8. Ciclismul și dansul îmbunătățesc circulația în părțile inferioare ale corpului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton