Regina Ana – 92 de ani de legendă

 Florentina Liutic
.

La 92 de ani, s-a stins cea mai longevivă soție de rege sau de domni­tor din istoria României. Viața Reginei Ana a fost marcată de război și de exil, dar și de dragostea pentru Regele Mihai, alături de care a cele­brat Nunta de Safir.

 

Regina Ana a României (18 septembrie 1923 – 1 august 2016) a avut o viață în care a traversat încercări dintre cele mai dificile – s-a înrolat în Al Doilea Război Mondial și a trăit aproape o jumătate de veac de exil. Paradoxal, însă, exilul i-a adus și unele dintre cele mai mari satisfacții – căsătoria cu Regele Mihai și petrecerea celei mai lungi părți a super­bei căsnicii, care a durat nu mai puțin de 68 de ani. Pe parcursul acestei relații de poveste, Familia Regală a României n-a fost niciodată despărțită mai mult de câ­teva săptămâni – aceasta în cei nouă ani în care Regele lucra ca broker la Bursa din New York, metropolă unde Princi­pesa Ana urmase cursurile unei Școli de Arte Frumoase, însă fusese și vânzătoa­re, la magazinele universale Macys și Bloomingdales, pentru a-și completa ve­niturile din perioada studiilor.

 

Cumva, destinul Reginei Ana a stat me­reu sub semnul nunților regale, incluzând aici chiar modul în care și-a cunoscut viitorul soț, cu ocazia căsătoriei Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Du­cele de Edinburgh, de la Londra, din 20 noiembrie 1947. Pe atunci Principesă de Bourbon Parma, viitoarea Regină a României a fost protagonista unui epi­sod destul de stânjenitor din punct de vedere al protocolului, survenit la un dineu pe care vărul primar al Anei, Jean de Luxemburg, l-a dat la Ambasada Luxemburgului din Londra. Iată cum avea să-și amintească Regina modul anecdotic în care l-a cunoscut pe Regele Mihai: „Cum nu ieșisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverență, am luat poziție de drepți și l-am salutat lo­vind călcâiele, ca un soldat! M-am simțit atât de umilită de mine însămi, încât am ieșit imediat, a povestit Regina în 2008, în cadrul emisiunii „Profesioniștii de la TVR, când a acordat primul interviu presei din România. E drept, Principesa revenise la viața civilă în vara lui 1945, dar n-avea cum să uite că fusese avan­sată la gradul de locotenent în Armata Franței (și decorată cu Crucea de Răz­boi a Republicii Franceze).

 

Deloc întâmplător, Mihai al României știa foarte bine cine era Principesa Ana! Cu patru ani înainte să o vadă față în față, Regele a remarcat-o pe Ana de Bourbon Parma într-un reportaj de front, pe care Majestatea Sa l-a urmărit în sala de ci­nema a Palatului Regal. Reportajul era filmat pe frontul din Maroc, unde Ana era infirmieră, chipul acesteia apărând preț de câteva secunde. Au fost mai mult decât suficiente pentru Rege nu doar să o observe, ci și… să se îndrăgostească de-a binelea. Imediat, i-a cerut operatorului să decupeze fotogramele în care apărea Principesa și să le transforme în fotografii, pe care tânărul îndrăgostit le-a păstrat cu maximă discreție!

 

Revenim la Londra, în 1947. Pe fundalul căsătoriei Reginei Angliei, cei doi tineri, înalți, zvelți și frumoși, fac cunoștință. „Întâlnirea noastră a fost cu adevărat o dragoste fulgerătoare', avea să-și amin­tească M.S. Mihai I. Ultimul rege rămas pe tron din blocul sovietic își ia inima în dinți și îi ajunge o săptămână pentru a-i cere mâna. Cei doi pleacă de la Londra în Elveția, la Lausanne, unde se logodesc într-o ceremonie privată.

 

NUNȚILE DE ARGINT, AUR, SAFIR ȘI DIAMANT ALE REGELUI CU REGINA

Planurile de căsătorie suferă însă din pri­cina contextului politic din țară. La 24 de ani, Principesa Ana primește o veste-șoc: viitorul soț, Mihai I, e forțat să abdice. Vor alege împreună exilul, care a durat cât o viață de om, aproape jumătate de secol tulbure, plin de încercări.

Principesa Ana de Bourbon-Parma devi­ne soția Regelui Mihai pe 10 iunie 1948, în exil, în capitala Greciei. Vor avea îm­

preună cinci fiice (patru dintre acestea sunt Principese ale României), Margare­ta, Elena, Irina, Sofia și Maria, trei nepoa­te (Elisabeta Karina, Angelica Margareta și Elisabeta Maria, prima și ultima fiind incluse în linia de succesiune la Coroa­na României) și doi nepoți (Nicolae și Michael, neincluși în linia de succesiune).

Cum viitoarea regină e excomunicată de către Biserica Catolică, rudele sale catolice nu pot lua parte la căsătoria din 1948. Abia 18 ani mai târziu, Regina Ana e reprimită în sânul Bisericii căreia i-a aparținut întreaga viață. Evenimentul se petrece cu ocazia înnoirii jurămintelor conjugale, la Monaco, în 1966, pe par­cursul unei ceremonii religioase catolice.

 

Șapte ani după acest moment istoric, Regele și Regina sărbătoresc Nunta de Argint, în Germania. Între aniversările personale își găsește loc și una de mare însemnătate: la 50 de ani de când s-au cunoscut, Regele și Regina participă, în noiembrie 1997, la strălucitoarea Nuntă de Aur a Reginei Elisabeta a II-a.

Regele Mihai și Regina Ana vor sărbă­tori propria lor Nuntă de Aur în Franța. Apoi, pe 10 iunie 2008, la Bucureşti şi la Castelul Peleş, a fost sărbătorită nunta de diamant a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana, la 60 de ani de la căsătorie. A fost primul jubileu regal desfăşurat cu zeci de invitaţi de seamă, printre care Regi­na Sofia a Spaniei, Regele Constantin al

II-lea al Greciei, Principele Alexandru al II-lea al Serbiei, precum şi numeroşi ofi­ciali români şi străini. Seria aniversărilor regale avea să fie încununată cu Nunta de Safir, la împlinirea a 65 de ani de căs­nicie, Majestățile Lor alegând să celebre­ze în 2013 într-un cadru privat.

Anul acesta, pe 1 august, Regina Ana a României a încetat din viață la spita­lul Morges din Elveția. Înmormântarea a avut loc pe 13 august, la Curtea de Argeș, în prezența Familiei Regale a Ro­mâniei și a membrilor Familiilor Regale străine. Regele Mihai nu a putut partici­pa la slujba de înmormântare, deoarece medicii săi nu au recomandat călătoria din Elveția în România.

 

7 CURIOZITĂȚI REGALE

 

  • Născută la Paris ca Principesă de Bourbon-Parma, viitoarea re­gină a României a primit la botez nu mai puțin de șase prenume, măsură menită să nu nedreptă-țească mătușile regale: Anne, Antoinette, Francoise, Charlotte, Zita, Marguerite. Avea să fie alin­tată cu apelativul „Nane'.

  • În copilărie și în adolescență, a îndrăgit mersul pe bicicletă, scri­ma și chiar pescuitul.
  • Conform jurnalului Casei Regale, Regina Ana și-a păstrat cu­loarea naturală a părului și, în pofida vicisitudinilor unei vieți adesea încercate de neașteptate provocări, n-a albit niciodată.
  • Ca la orice Casă Regală care se respectă, animalele de com­panie s-au bucurat de mare prețuire. Regina a fost nespus de atașată de ultima pereche de căței, Bambi și Bianco (rasa Chi­huahua), aceștia înseninându-i existența la casa din Elveția.

  • În timpul vieții, Regina Ana a trăit în șapte țări: Franța, Româ­nia, SUA, Elveția, Italia, Marea Britanie și Danemarca.
  • Regina Ana a avut același tabiet culinar precum soțul său: la prânz mâncau un singur fel, iar masa nu depășea o jumătate de oră.
  • Atitudinea Reginei față de modă era sub semnul indiferenței. După toate aparențele, Ana a României a moștenit convinge­rea că există preocupări mai în­semnate decât vestimentația de la mama sa, Principesa Marga­reta a Danemarcei, aceasta obișnuind să spună: „Eu nu mă îmbrac, eu mă acopăr!'.

 

CARMEN GHIBUȚIU Foto GULIVER

 

Regele Mihai I și Regina Ana, în 1948 în Elveția. „Sunt o femeie obișnuită, care a avut bucuria și fericirea de a se căsători cu un bărbat fantastic, regele Mihai al României.Regele Mihai I și Regina Ana, în 1948 în Elveția. „Sunt o femeie obișnuită, care a avut bucuria și fericirea de a se căsători cu un bărbat fantastic, regele Mihai al României.

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton