(P) Poate că ai auzit de cercetătorul Cristian Presura, dar ştii că este o diferenţă între un copil şi laptop, nu?

 advertising.ringier
.

Cristian Presura este omul care a fost nevoit să scrie o carte pentru a dilua' acuzaţiile nefondate ce i-au fost aduse în spațiul public. Acele acuzații create într-un conflict politic de membri ai partidelor cu majoritate în parlament. Şi pentru că întreaga situaţie are o notă progresistă, care a condus la naşterea volumului Care este diferenţa între un copil şi laptop, acest conflict online a pornit de la întrebarea unui jurnalist de la trustul HotNews.ro, cu referire la nevoia omului de a fi religios.

Oferindu-şi perspectiva de cercetător şi experienţa de om deschis şi către tărâmurile fizicii, religiei şi neuroștiinței, acesta afirma că există un soi de ateism pentru care nu există o diferenţă între un copil şi un laptop. Cu alte cuvinte, între materia vie, umană, şi cea rigidă, tehnologică. 

Dar în era post-adevarului în care ştirile fake news au o deosebită prindere, iar albul devine negru, negrul devine alb, minciuna devine adevăr şi adevărul minciună, pare că până şi conceptul de religiozitate este investit mai degrabă în degradarea imaginii unui cercetător român, decât în înţelegerea principiilor şi virtuţilor religioase. Şi mai ales a cutumelor unei atitudini religioase, precum frica de moarte.

Cristian Presura a obţinut titlul de Doctor în fizică

El este cercetător la institutul Philips Research Eindhoven localizat în provincia olandeză Brabantul de Nord. Datorită deschiderii sale constante în societatea civică şi publică din România, acesta şi-a creat o aură a omului care îţi explică, pe înţelesul tău, cele mai complexe teoreme fizice. Spiritul său ludic întrepătruns cu scriitura sa dezinvoltă şi simplu de înţeles i-a conferit un loc important în spaţiul public, în special odată cu apariţia cărţii sale Fizica Povestită'. 

În cartea Care e diferenţa dintre un copil şi un laptop? – O călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe', autorul îşi propune să exploreze de pe diferite vârfuri de specialitate existența conştiinţei. Pentru a localiza centrul conştiinţei noastre, cercetătorul Cristian Presura îşi dezvoltă ideile plecând de la cunoştinţele sale din fizică sau biologie. În special, a fizicii şi biologiei creierului. 

Deşi acesta remarca anumite limite a unor astfel de ştiinţe, datorită formulărilor reducţioniste, autorul generează speranţa că în viitor acestea ne vor aduce mai aproape de natura noastră umană. Cu alte cuvinte, înţelegând legile particulelor elementare, putem înţelege un anumit comportament al atomilor. 

Odată cunoscute legile moleculelor, putem afla comportamentul celulelor. Iar această înţelegere ar putea şi ar trebuie să ne ajute să aflăm ce este conştiinţa, unde este aceasta localizată în creier. O astfel de ipoteză de cercetare poate doar să ne aducă mai aproape de ceea ce şi cine suntem noi. 

Unul dintre lucrurile care frapează la demersul de explicare a replicii sale trunchiate de anumiţi oameni politici, e faptul că autorul renunţa complet la frică de moarte. 

Nici măcar frica de viaţă nu iese în evidenţă în cartea sa. Prin prisma lentilelor' sale de cercetător, Cristian Presura, propune încă de la interviul care a fost mutilat în interes politic, ridicând la fileu o perspectivă total nouă pentru majoritatea oamenilor: dacă ar fi să ne dedicăm unui ateism extrem, atunci nu există dragoste, nu există moarte.

Există doar materie. Un astfel de ateism îngrădeşte viziunea omului asupra propriului sine, iar în volumul Care este diferenţa între un copil şi laptop', tocmai relaţia cu ceva superior nouă înşine face parte din ceea ce numim conştiinţă. 

În speranţa că lucrurile se vor întrepătrunde firesc în viitor, în special în privinţa comuniunii dintre ştiinţă şi religie, putem obţine mai multe informaţii despre sensul nostru pe Pământ şi să ne bucurăm de destinaţie. Pentru curioşi, cartea poate fi cumpărată online de aici

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton