Dani Oţil a spart gheaţa pe Instagram şi a postat prima fotografie cu Gabriela Prisăcariu, iubita lui super sexy, alintată de presă „Miss Funduleţ', datorită formelor sale perfecte. Fanii au reacţionat imediat şi au felicitat cuplul, care începe, timid, să-şi asume povestea de dragoste.
După ce a participat, în 2015, la concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu', Gabriela Prisăcariu (26 ani) a fost invitată la o altă emisiune a postului, „Te vreau lângă mine”, de la Kanal D.
La vremea aceea, iubita lui Dani Oţil (38 ani) spunea că „Bărbații caută, în general, femei proaste. Până acum nu mi-am găsit jumătatea și nici nu caut. Am fost cu barbați care mi-au dat papucii pentru că s-au gândit că sunt și frumoasă, și mai am și ceva în cap, așa că înainte să îi părăsesc eu, au preferat să facă ei pasul ăsta”.
Relaţia cu matinalul de la Antena 1 durează de câteva luni bune şi au bifat deja câteva vacanţe împreună, însă niciodată până acum nu s-au afişat împreună.
După experienţa „Mihaela Rădulescu', finalizată în 2014, Dani nu s-a mai afişat cu nici o altă femeie şi nici bârfe în legătură cu anumite idile amoroase n-au mai existat în spaţiul monden.
În primăvară, Dani şi Gabriela au fost împreună într-o vacanţă în Iordania şi fiecare dintre ei şi-a postat fotografii separat de la Petra.
Fanii au reacţionat imediat la fotografia pe care a postat-o Dani astăzi. În sfârşit, lumea credea că ţii doliu după Mihaela!', i-a scris cineva pe Instagram.
„Cei mai frumoşi!', „Să fiţi fericiţi!', i-au felicitat fanii.
Zilele trecute, Gabriela Prisăcariu a postat şi ea o fotografie pe contul ei de Instagram, cu un bărbat care o ţine în braţe şi prietenii ei virtuali l-au identificat imediat pe Dani. „Ce transformare la Dani! Din Grinch l-ai făcut să devină un îndrăgostit etern. Te felicit pentru tot!', i-a comentat Gabrielei o prietenă.