Vestea că Ionela Prodan se află din nou pe patul de spital a stârnit panică, dar și rumoare, zvonurile fiind dintre cele mai alarmante. Noi am aflat adevarul despre starea de sănătate a solistei de muzică populară și diagnosticul stabilit de medici.
Vârsta și afecțiunile la nivelul sănătății nu iartă pe nimeni, iar mama Anamariei Prodan s-a confruntat cu mai multe încercări, pe planul acesta, în ultimele luni. Zilele trecute, celebra artistă a ajuns din nou pe mâinile medicilor, eveniment care a dat naștere unor informații chiar sumbre. Fapt care a deranjat-o enorm pe Anamaria Prodan, nu de alta, dar nimănui nu-i pica bine zvonurile alarmante, lansate pe seama stării de sănătate a părintelui său. Așadar, e un lucru cert. Ionela Prodan trebuie să mai rămână o perioadă la spital, acolo unde medicii îi acordă cea mai bună îngrijire: Anamaria merge să o vadă în fiecare zi și e optimistă că mama ei își va reveni. Are aceeași problemă de sănătate pentru care a fost internată și în ianuarie, infecția de la nivelul valvei (n.r. inimii) a revenit. E foarte bine că se află la spital, pentru că urmează un tratament precis, iar medicii o pot supraveghea în fiecare clipă. Ana are multe treburi și nu poate sta cu ea acasă, non-stop, deci e mult mai bine că se află în spital și că se bucură de toată atenția. Ar fi exclus ca Ionela Prodan să fie externată și să stea singură', a declarant o sursă apropiată familiei, pentru VIVA!
Anamaria Prodan se roagă pentru sănătatea mamei sale
După ce Ionela Prodan a fost internată din nou, Anamariab Prodan s-a îngrijorat vizibil, fapt firesc pentru oricine se confruntă cu acest gen de probleme. Vedeta a fost să se roage pentru sănătatea mamei sale la mormântul Părintelui Arsenie Boca, dovadă fiind fotografiile postate de ea pe contul de Instagram. Vremea rea și zăpada nu au fost un impediment pentru ca Ana să ajungă în Hațeg, ca să se roage pentru starea de sănătate a mamei sale.