Ministrul de Interne Marcel Vela susține o declarație de presă la sediul MAI, în care prezintă prevederile noii Ordonanțe Militare.
„Comportamentul dumnevoastră a fost unul responsabil și în curând vom putea intra în normalitate', a declarat ministrul Marcel Vela.
Ordonanța militară nr. 10: Indiferent de intervalul orar, persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă pentru: deplasare în interes profesional, dacă au nevoie de asistență medicală care nu poate fi amânată, folosind mijloace de transport publice sau proprii, pentru activități agricole sau se pot deplasa pentru comercializarea produselor agro-alimentare.
Persoanele de peste 65 de ani pot ieși din casă în intervalele 7.00 – 11.00 și 19.00-22.00, pentru cumpărături sau pentru alte motive justificate, precum îngrijirea unui minor sau a unei alte persoane vârstnice, ori pentru activități fizice sau pentru nevoile animalelor de companie. Măsurile se aplică după publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial.
Operatorii economici trebuie să asigure accesul prioritar al persoanelor de peste 65 de ani în cele două intervale. Se va prelungi suspendarea zborurilor către și dinspre Spania pentru încă 14 zile începând de mâine, 28 aprilie', a declarat Vela.
Se va prelungi suspendarea zborurilor și spre și dinspre Marea Britanie, Austria, Belgia, SUA, Turcia și Iran pentru 13 zile începând cu data de 2 mai. Se va prelungi suspendarea zborurilor și spre și dinspre Italia până în 14 mai.