Doi preoţi, doi diaconi şi alţi angajaţi ai unei biserici din Bucureşti, confirmaţi cu Covid-19

 Lupescu Anca
.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis News.ro că doi preoţi, doi diaconi şi alţi angajaţi ai unei biserici din Bucureşti au fost testaţi pozitiv cu Covid-19.

„Ancheta epidemiologică a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la parohie şi a doamnei de la lumânări. Ulterior, au fost depistaţi pozitiv cântăreţul bisericesc, doamna de la lumânări, 2 preoţi şi 2 diaconi. Biserica şi curtea ei au fost dezinfectate de mai multe ori. În biserica respectivă nu a mai fost oficiată nicio slujbă. Arhiepiscopia Bucureştilor a anunţat imediat DSP şi un alt preot a fost desemnat pentru a suplini activitatea acolo', a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Conform deciziei Sfântului Sinod al BOR, dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află.

În caz că a existat un astfel de contact, angajatorul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton