WWF România angajează un purtător de cuvânt pentru ursuleții orfani

 Florentina Liutic
.
WWF România ne spune ce presupune jobul de Communications Officer pentru Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani.

Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, singurul astfel de orfelinat din Europa a fost înființat acum mai bine de 10 ani, de Leonardo Bereczky și cu sprijinul WWF România. Găsind în pădure 3 ursuleți părăsiți de mamă, el a realizat că nu are cum să îi ocrotească fără un sprijin specializat și așa a ajuns la concluzia că este nevoie de un Orfelinat pentru puii de urs. Sunt o mulțime de pui de urs care rămân orfani, fie din pricina braconajului, fie din cauză că ursoaicele sunt speriate de oamenii care se apropie de bârlogul lor și fug, părăsindu-și puii.

 

Centrul acționează ca un refugiu pentru ursuleți, în care ei sunt îngrijiți, hrăniți și monitorizați, iar apoi sunt reintegrați în sălbăticie. În același timp, reabilitarea lor se bazează pe o interacțiune minimă cu omul, astfel încât puii să poată învăța unii de la alții și, astfel, să revină în păduri fără probleme. „Puii de urs sunt echipați cu toate acele instincte care le sunt necesare pentru supraviețuirea lor mai târziu – scăparea de pericole, refugierea în copaci, știu ce se poate mânca din naștere – instinctele de supraviețuire sunt codificate genetic', explică experții Centrului.

Fiecare pui de urs salvat este o mare reușită

În prezent, Orfelinatul din Munții Hășmaș, județul Harghita, are 20 de hectare și poate găzdui până la 20 de pui de urs. Leonardo Bereczky a rămas coordonatorul proiectului și mai este ajutat de un specialist în mediul forestier, un expert în legislație și o echipă de medici veterinari. În plus, WWF România caută un om de comunicare, care să spună povestea ursuleților în lume.

WWF România în căutarea unui specialist în comunicare

 

Persoana care va ocupa poziția de Communications Officer trebuie să fie un bun povestitor (atât prin comunicate de presă, cât și prin postări social media și editare video), să aibă studii superioare terminate în comunicare, să mai fi lucrat pe o poziție similară și să aibă experiență în dezvoltarea unui brand. Printre responsabilitățile jobului se numără:

  • dezvoltarea unei strategii de comunicare pentru Orfelinat;
  • actualizarea site-ului WWF.ro cu informații despre proiectele Centrului;
  • realizarea de materiale pentru comunicarea online și offline, cum ar fi: videoclipuri, transmisiuni live, articole, interviuri, comunicate de presă;
  • organizarea evenimentelor pentru susținerea Orfelinatului;
  • colaborarea cu partenerii, furnizorii de servicii și mass media;
  • monitorizarea zilnică a activității Orfelinatului și a ursuleților.

Specialistul în comunicare își va desfășura activitatea atât în birourile WWF România, dar cel puțin jumătate din timpul său va fi petrecut pe teren, la Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, din Harghita.

Continuarea AICI

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton