Bono nu putea sa ajunga sa cante decat pe stadioane. Gesturile lui sunt maiestuoase, legatura cu publicul e simfonica, iar vocea lui umple spatii largi.
Mijlocul anilor ‘70. Trei pusti isi incearca instrumentele intr-un ga-raj din Dublin. Nu stiu sa cante, dar au o mina serioasa. Pe usa intra al patrulea. Mic de statura, slabut si cu o aroganta de poet des intalnita pe strazile capitalei irlandeze. Raspunsese, ca si ceilalti, unui anunt lipit pe peretele liceului. Era singurul care stia exact de ce venise: sa formeze cea mai mare trupa din lume. In scurt timp urma sa preia controlul gastii prin urlete, furie si tenisi aruncati, apoi avea sa ia numele unui aparat auditiv, Bono Vox si, in final, sa in-cerce o viata intreaga sa mearga pe apa ca efect de scena. Apoi biografia i se va simplifica, ajungand in zilele noastre: Bono, Salvatorul Lumii.
Mi-e greu sa explic de ce scrie U2 pe hanoracul meu. Da, intai a fost muzica si, culmea, nu primele albume. Achtung Baby (1991) mi-a picat in mana si a fost dragoste la prima auditie. Alchimia dintre coarda vocala, cea electrica, tehnologie si pasiune m-a blocat. Cum des procedam pe atunci, am facut rost de versuri. Bono scria poezie adevarata. Devoram sensurile duble, aluziile crestine, vedeam cuvintele. Tot ce-am aflat apoi despre ei de-aici a pornit, de la curiozitatea asta pe care doar versurile ti-o pot naste.
Bono a cunoscut-o pe Ali la 16 ani. I-a fost la inceput mama care ii murise cu scurt timp in urma, lasandu-l dezorientat si plin de furie. Au devenit mai bogati facand copii, vanzand milioane de albume sau tinand copii orfani in brate in Etiopia. La inceput erau perechea tipica: doi indragostiti, unul dintre ei crezand ca o sa schimbe lumea. Apoi s-a nascut Jordan. Ali nu-si mai permitea sa auda fluieratul gloantelor langa ureche in Nicaragua si nici sa-si urmeze sotul in turnee.
Bono nu putea sa ajunga sa cante decat pe stadioane. Gesturile lui sunt maiestuoase, legatura cu publicul e simfonica, iar vocea lui umple spatii largi. Apogeul artei de arena avea sa fie ZooTv Tour, un turneu din 1992 in care reflectoarele sunt Trabanturi, dueturile se fac prin satelit, tehnologia abunda, iar Bono e, pe rand, cine vrea el. Alter-ego-uri extrem de elaborate ii dau din plin, in noua lume electronica, aura superstarurilor pe care le ironizeaza. MacPhisto, un diavol parsiv si sarmant, face in mass-media ce facea Screwtape Letters in literatura. Dezvaluie siretlicurile raului jucandu-i public rolul. Mirrorball Man este falsul profet, rupt in doua de propria oglinda. „I have a vision!, ii demasca Bono, in fata a milioane de suflete, pe teleevanghelisti. „I have a vision! Televisioooon!! Ce putea sa faca un om inteligent, credincios, cu atata celebritate, in afara de autoironie? S-o foloseasca. Bono devine un saman. Foloseste simboluri, rime, ritmuri, devine puternic. „Nu sunt prost. Imi dau seama de inutilitatea rocknroll-ului. Dar imi dau seama si de puterea lui. Milioanele de fani U2 nu erau adolescenti tampitei care se aruncau in cap de pe scena. Intelegeau ce li se spune. Primeau mesajele. Si asta ii facea de temut pentru politicieni. Bono a inteles asta si, sfatuiti sau nu, au inteles-o si Clinton, Schroeder, Chirac sau Bush. A inceput sa-i chinuie sistematic. Celebritatea ii deschidea usile birourilor, iar vorba ascutita ii convingea pe ocupanti.
Urmărește-ne pe 
