Intr-unul dintre rolurile sale de erou romantic, Casanova, impreuna cu Sienna Miller |
Ultima victima a lui Joker?
Heath nu era un om organizat si nu era curios sa afle ce-i rezerva ziua de maine. „Nu-mi fac planuri de viitor. Nu stiu ce voi face maine, nu am agenda si nici jurnal. Pentru mine nu conteaza nici trecutul, nici viitorul, traiesc pentru prezent. Nu vom sti niciodata care a fost ultimul sau gand din acea dupa-amiaza nefasta, dar se poate sa nu fi iesit inca din „febra personajului „Joker, psihopatul criminal din „The Dark Knight. Intr-un interviu acordat cu doua luni inainte sa moara, actorul povestea cu frenezie ca rolul il solicita atat de tare fizic si psihic, incat uita sa doarma. „Saptamana trecuta am dormit cam o ora sau doua pe noapte. Corpul meu era extenuat, dar nu ma puteam opri din gandit. Pentru a reusi sa adoarma, a inceput sa ia Ambien, un sedativ puternic, cu efecte adverse infricosatoare: halucinatii, comportament bizar, depresie. Jack Nicholson, care a jucat rolul lui Joker in filmul original „Batman, l-a avertizat cu privire la efectele secundare. „Ambien este foarte periculos. Nu vorbesc de excese, ci de faptul ca unii oameni reactioneaza mai puternic la acest medicament.
Pe covorul rosu, alaturi de fosta sa iubita, Naomi Watts |
Sase combinatii teribile
Desi, initial, ipotezele despre moartea sa oscilau intre suicid si supradoza accidentala, dupa doua saptamani de investigatii s-a stabilit ca decesul a fost accidental, ca urmare a unei into-xicatii acute provocate de efectele combinate a sase medicamente. Oricine ar fi stat de vorba cu el cu putin timp inainte sa moara, putea observa nelinistea mai mult decat vizibila, tendinta de a gesticula excesiv, ochii incercanati, ceea ce i-a facut pe unii sa creada ca a cazut prada drogurilor. De altfel, la vremea cand s-a despartit de Michelle Williams, presa tabloida sustinea ca actrita l-ar fi parasit pe Heath din cauza dependentei de narcotice, dupa incercari nereusite de a-l convinge sa se interneze intr-o clinica de dezintoxicare.
Ultima provocare
Ceea ce multi nu stiu, pacaliti fiind de strategia de marketing pentru promovarea filmului „The Dark Knight, este ca nu acesta a fost ultimul film al lui Ledger, ci productia fantastica „The Ima-ginarium of Doctor Parnassus, in regia lui Terry Gilliam, pe care o putem vedea pe marile ecrane din luna mai a acestui an. Filmarile erau terminate in proportie de o treime cand s-a anuntat moartea actorului. Colegul sau de platou, Christofor Plummer, a povestit ca Ledger nu se simtea bine. „Toti am racit pe platouri, pentru ca am filmat afara, unde era frig. Dar Heath a rezistat si nu cred ca a luat antibiotice pentru raceala. Cred ca avea pneumonie… mereu spunea ca nu poate sa doarma si lua pastilele alea nenorocite.
La prezent
Datorita prestatiei din „The Dark Knight, Heath Ledger a obtinut un Glob de Aur pentru Cel mai bun actor intr-un rol secundar. Daca va obtine si un Oscar, va fi al doilea castigator post-mortem al statuetei aurii, dupa Peter Finch, care a obtinut distinctia in 1976 pentru filmul „Reteaua. Judecand dupa isteria colectiva pe care a creat-o moartea sa si dupa numarul impresionant de oameni care ii recunosc in continuare meritele, vorbind despre el la prezent, s-ar zice ca Heath este mai degraba nominalizat la Eternitate.