A jucat zeci de personaje pe scena, a fost protagonistul a numeroase intrigi de film, ne-a tinut cu sufletul la gura pentru atatea deznodaminte, dar am fi vrut ca viata lui, mai spumoasa decat orice fictiune, sa nu aiba sfarsit. In cine o sa mai traga domn Semaca?
In urma cu fix sapte ani, in luna decembrie a anului 2002, VIVA! realiza un material acasa la Gabriela si Gheorghe Dinica. In vreme ce revista considera ca nu este nevoie de vreun motiv special pentru a-i lua interviu marelui actor, acesta a spus ca nu da interviuri fara a avea un motiv intemeiat. Pe care l-a gasit el insusi. „Nu mai sunt asa dornic de aparitii toata ziua-buna ziua, ca ajung, fara sa vreau, sa ma repet. (…) A fost, ce-i drept, un an mai bogat in evenimente, dar totusi ca sa nu para ca n-am ce face toata ziua decat sa dau interviuri, am zis, hai sa apar in VIVA! cu ocazia zilei mele de nastere…
 |
In preajma zilei sale de nastere din 2009, maestrul a avut parte de mult mai multe articole decat si-ar fi dorit vreodata.
Gheorghe Dinica face parte din acea categorie rara de oameni pe care crezi ca ii stii de cand lumea si de aceea crezi ca sunt nemuritori. Deodata afli ca un asemenea om se lupta pe viata si pe moarte, intr-un pat de spital, cu o boala necrutatoare, care in cele din urma ti-l rapeste. Asa ajungi sa te intrebi „cum, nu mai este?
 |
| Gheorghe Dinica impreuna cu sotia si nepoata acesteia |
Asa s-a intrebat o lume intreaga atunci cand marele actor s-a stins din viata, lasand in urma o cariera si o viata fascinante. Viata care a inceput printr-o mica smecherie, chiar in ziua de Craciun. Pentru ca nou-nascutul sa castige un an in acte, parintii l-au inregistrat pe 1 ianuarie 1934. Desi Dinica avea sa povesteasca mai tarziu amuzat: „Nu era nimeni la Primarie, toti erau in chefuri si m-au declarat in acte pe 1 ianuarie 1934.
 |
A prins vremuri de razboi, a prins perioade de recesiune, a scapat ca prin urechile acului de propaganda comunista. „Am avut noroc. Nu aratam prea bine la fata si nu poti sa dai la orice derbedeu, asa, ca mine, sa spuna marile idealuri ale Romaniei. Ma uitam la saracii colegi, ce era pe capul lor!, declara Dinica intr-un interviu din 2004. Distribuit in special in rolurile negative, actorul reusea, nu se stie cum, printr-un cinism haios, sa faca pana si dintr-un escroc un individ simpatic. Cu aceasta impresie ramanea oricine la genericul de final al unor filme precum „Felix si Otilia, „De ce trag clopotele, Mitica sau „Filantropica.
Urmărește-ne pe 
