Viorica Dăncilă și-a dat demisia de la șefia PSD după eșecul de la prezidențiale, în locul său fiind numit Marcel Ciolacu, iar Paul Stănescu devine secretar general al partidului. Astfel, Dăncilă nu mai are cea mai înaltă funcție în cadrul partidului pe care l-a condus în lupta pentru Cotroceni și se întoarce de unde a plecat, înainte de a fi numită premier al României.
„Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat a decis, în urma demisiei doamnei președinte, Viorica Dăncilă, și a dizolvării Biroului Permanent Național, alegerea unei conduceri interimare cu sarcina de a realiza o tranziție echilibrată până la organizarea unui viitor Congres al partidului în care să fie aleasă nouă conducere statutară', a transmis Pardidul Social Democrat.
„Fiecare coleg și-a spus opinia. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate să-mi dau demisia. Este un gest pe care l-am făcut pentru partid, consider că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să obțin un rezultat bun la alegerile prezidențiale', a declarat Viorica Dăncilă, la ieșirea de la CEx PSD.
În acest context, Viorica Dăncilă se va întoarce la conducerea organizației de femei a PSD.
„Este pentru prima oară când am participat la un CEx în care toți liderii și-au spus opinia, cu discuții de fond în care ne-am asumat toți greșelile făcute. Nu a picat niciun cap astăzi, o premieră pentru PSD pentru că fostul lider se regăsește în echipa partidului ca președinte la organizația doamnelor', a spus Marcel Ciolacu după ce Viorica Dăncilă și-a anunțat demisia.
Noua conducere va trebui să organizeze un Congres, care va avea loc în februarie.