Violeta, fiica Andreei Marin, a împlinit 15 ani. Ce mesaj i-a transmis vedeta: "Suntem legate pentru totdeauna"

 Laciu Andreea
.

Bucurie mare în familia vedetei! Violeta, fiica Andreei Marin, a împlinit vârsta de 15 ani. Parcă ieri era doar un bebeluș în brațele părinților ei, iar acum este adolescentă. Mama ei a postat o fotografie frumoasă din arhiva personală, alături de un mesaj emoționant. Fanii de pe rețelele de socializare au reacționat imediat și i-au făcut și ei urări. Și dintre vedetele de la noi au fost unele care și-au dorit să îi facă public niște urări Violetei, pe Instagram și Facebook.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Luna decembrie este una cu adevărat specială pentru Andreea Marin, căci atât ea, cât și fiica ei, sunt născute în prima lună de iarnă. Chiar dacă Violeta este foarte discretă, mama ei pune uneori fotografii cu aceasta pe rețelele de socializare. De data aceasta, prezentatoarea de televiziune i-a transmis și un mesaj care i-a topit pe fani.

andreea-marin-si-violeta-8andreea-marin-si-violeta-8

Violeta, fiica Andreei Marin, a împlinit 15 ani

Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr. au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Din păcate, mariajul lor s-a încheiat într-un mod dureros. Cu toate acestea, au rămas amândoi în relații apropiate și civilizate de dragul fiicei lor. Acum, vedeta de televiziune i-a făcut Violetei o declarație de dragoste în mod public.

„Suntem legate suflet de suflet, pentru totdeauna. Simt adânc fiecare tresărire, fiecare emoție, fiecare umbră sau rază de lumină din viața ta și sunt aici pentru tine, mereu. La bine și la greu, dragostea mea! La mulți ani, Violeta mea!”, a scris Andreea Marin pe rețelele de socializare.

„La mulți ani binecuvântați! Minunate sunteți!”, i-a transmis Ilinca Vandici.

„La mulți ani fericiți! Sunteți superbe!”, a comentat și Gabriela Cristea.

Citește și: Fiul lui Cătălin Crișan s-a lansat în muzică. Artistul nu a fost prezent la evenimentul organizat de Raris: „Tatăl meu este de peste 30 de ani un nume'

Citește și: Ce sumă uriașă plătește Andreea Marin pentru studiile fiicei sale. Violeta este elevă la o școală privată: „Muncesc în primul rând pentru copilul meu”

Citește și: Lora a vorbit despre adopția unui copil: „Nu cred că asta e regula ca tu să iubești pe oricine”

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă fratele Andreei Marin. E căsătorit iar pe soția lui o cheamă tot Andreea Marin

Ce planuri are Andreea Marin pentru sărbătorile de iarnă

Luna decembrie are o semnificație deosebită pentru familia Andreei Marin. După Sfântul Andrei din ultima zi de toamnă, urmează pe 15 ziua de naștere a Violetei, iar pe 22 decembrie este ziua de naștere a Andreei Marin.

'Iubesc această perioadă. Sunt născută în decembrie, fiica mea este cu o săptămână înaintea mea sărbătorită. Dincolo de Crăciun și de Anul Nou, cu puțin timp înainte a fost și Sfântul Andrei.

Toate aceste sărbători adunate îmi dau o stare foarte pozitivă. În jurul bradului și în jurul mesei cu bunătăți tradiționale, la noi acasă. În brăduțul meu, întotdeauna așez globuri pictate manual și realizată de o prietenă. Pe unul dintre globuri, la care țin cel mai mult, este fiica mea', a declarat Andreea Marin la Antena Stars.

Cum își educă Andreea Marin fiica

Cele două au o relație extrem de strânsă și sunt prietene înainte de toate. Tocmai de aceea, Andreea Marin o sprijină pe Violeta, indiferent ce cale va dori să urmeze pe plan profesional în viață.

„E creativă, iubesc să-i citesc scrierile în limba engleză, are un talent special, ar putea deveni scenaristă sau scriitoare, dar va trebui să simtă ea însăși această chemare, nu pentru că îi spun eu. Pictează, face portrete și schițe minunate, are o viziune aparte asupra artei. Iubește teatrul.

Dar cel mai mult mă impresionează retorica ei, talentul de a face față dezbaterilor, precum și felul în care înțelege istoria, eu o învățam pe de rost la școală, ea înțelege fenomenele ce țin de diferite perioade ale istoriei, de parcă ar fi trăit în acele vremuri. Am încredere că va face bine orice va alege pe viitor”, a declarat Andreea Marin, în exclusivitate pentru Viva!

Sursă foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton