Vedete la avanpremiera filmului „Focus”

 Florentina Liutic
.

Cu o săptămâna înainte de premiera mondială, la Grand Cinema&More din cadrul Băneasa Shopping City a avut loc avanpremiera specială a filmului FOCUS.

 

Printre vedetele prezente la evenimentul de lansare al filmului cu Will Smith şi Margot Robbie în rolurile principale s-au aflat: Trupa ZERO, Diana Bart, Olivia Păunescu, Irina-Margareta Nistor, Bianca Ioniţă, Alina Eremia, , Adina Galupa, Trupa Alb-Negru.

 

Nicky (Will Smith) este un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii. Acesta începe să îi destăinuie din secretele meseriei, însă atunci când simte că i s-au aprins prea tare călcâiele după ea, Nicky rupe relaţia şi dispare fără urmă.

 

Trei ani mai târziu, cei doi se reîntâlnesc în timpul unui circuit de raliuri cu mize uriaşe, unde află că au în comun aceeaşi ţintă şi scopul de a da o ultimă lovitură care să le asigure un trai luxos pentru tot restul vieţii.

 

Dacă se vor alia pentru a împărţi prada sau vor deveni rivali, rămâne să descoperiţi urmărind „Focus', din 27 februarie, doar la cinema.

 

Diana Bart si Olivia PaunescuDiana Bart si Olivia Paunescu

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton