Unde și-a dus Silviu Prigoană copiii, în vacanță, după ce Bahmu s-a logodit: „Am reușit să ne strecurăm și să ajungem…”

 Borcilă Andreea
.

Unde și-a dus Silviu Prigoană copiii, în vacanță, după ce mama lor s-a logodit. Afaceristul își ia, de fiecare dată, rolul de părinte serios și nu ezită să-i răsfețe pe Maximus și pe Eduard, cei doi băieți din fosta căsnicie cu Adriana Bahmuțeanu. Iată ce declarații a făcut vedeta!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu au avut una dintre cele mai mediatizate și tumultuoase relații din showbiz, trecând prin mai multe împăcări și divorțuri. Chiar dacă au avut parte de mai multe neînțelegeri, când vine vorba de cei doi copii, Maximus și Eduard, ambii își iau rolul de părinte extrem de serios și vor ca celor mici să nu le lipsească nimic.

bahmuteanu-9bahmuteanu-9

Fiecare dintre cei doi și-a refăcut viața. Mai mult, Adriana Bahmuțeanu s-a logodit de curând, după trei luni de relație cu noul ei iubit, afaceristul George Steven.

Citește și: Cum a reacționat Silviu Prigoană, după ce Adriana Bahmuțeanu s-a logodit:„Asta și-a dorit, asta a găsit!'

Citește și: Cum a reacționat Adriana Bahmuțeanu după ce Silviu Prigoană a felicitat-o pentru logodnă.Cei doi au fost căsătoriți de 5 ori

Citește și: Theo Rose a postat prima imagine alături de noul ei iubit, Anghel Damian.Cum au apărut cei doi pe rețelele sociale

Citește și: Maria Constantin a fost cerută în căsătorie la Splash! Vedete la apă.Cum a reacționat artista

Unde și-a dus Silviu Prigoană copiii, în vacanță, după ce Bahmu s-a logodit

Fostul politician a decis să-și răsfețe copiii pe care îi are cu fosta sa soție, Adriana Bahmuțeanu. Vara asta, Silviu Prigoană și cei doi fii se plimbă deja prin Europa, dar și la noi în țară. Cu toții au bifat deja orașe precum Amsterdam sau Paris. Totul s-a întâmplat după un alt mare eveniment în familia lor, când Adriana Bahmuțeanu s-a logodit cu actualul ei iubit.

Vara asta am zis să le fac mai multe capricii, mai ales că în ultimii doi ani cu pandemia asta pe cap, nu prea am reușit să facem ceea ce ne propusesem.

Nu e prima dată când încercăm să facem tot felul de lucruri speciale, dar vara asta, în ciuda tuturor mișcărilor din aviație, cu uite greva, nu e greva, ba avem piloți, ba nu avem personal de alt tip, am reușit să ne strecurăm și să ajungem peste tot acolo unde ne-am și și-au dorit. Am pus în principal accentul pe țări europene. Cel mare a ajuns mai întâi la un fel de campionat de Nintendo, care s-a ținut la Amsterdam.

Nu mă pricep la așa ceva, așa că nu vă pot da detalii.(…) Tot el și-a dorit să vadă și Muzeul Luvru. Așa că am alocat câteva zile și Parisului, fiindcă nu poți epuiza comorile acelui muzeu în doar o zi.

Le-am spus că vor merge unde vor și m-am ținut de cuvânt. Însă zilele astea am ales să ne odihnim prin țară. Nu la mare, ci în complexul Sărulești, la vreo 50 de kilometri de București. E foarte fain acolo! Am ales să ne cazăm, să pescuim, să facem și schi nautic, a transmis Silviu Prigoană, pentru Impact.

Silviu Prigoană: „Îi urez Casă de piatră!'

După ce s-a despărțit de artistul grec, Nikos Papadopoulos, Adriana Bahmuțeanu iubește din nou! Vedeta l-a întâlnit pe George Steven, s-au îndrăgostit nebunește și au făcut pasul cel mare după doar câteva luni de când s-au cunoscut.

Miercuri, 27 iulie 2022, Adriana Bahmuțeanu și George Steven s-au logodit în biserică, urmând ca în scurt timp să devină soț și soție cu acte în regulă. La rândul său, fostul soț al vedetei tv, Silviu Prigoană, i-a transmis un mesaj cu ocazia celui mai fericit eveniment din viața brunetei. Fostul politician recunoaște că nu l-a întâlnit niciodată pe actualul logodnic al fostei sale soții.

„Îi urez Casă de piatră! Să fie sănătoasă și să se bucure de viață. Asta și-a dorit, asta a găsit! Sper ca de data asta a și nimerit! Personal, îmi doresc ca toată lumea să fie fericită. Mi se pare că logodna aceasta e un lucru minunat. Și spun asta din toată inima!’, a spus Silviu Prigoană, pentru Impact.

Adriana Bahmuțeanu: „Îi mulțumesc pentru urări'

Jurnalista a avut o primă reacție după ce Silviu Prigoană, fostul ei soț, i-a făcut urări pentru logodna ei.

Se pare că cei doi au renunțat la scandal și vor să aibă o relație decentă, de dragul celor doi copii pe care îi au împreună. Jurnalista i-a mulțumit celui care i-a fost soț vreme de câțiva ani și de care a divorțat de cinci ori. „Îi mulțumesc lui Prigoană pentru urări!’, a spus ea pentru Click.

Sursă foto: arhivă

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton