Suedia sărbătorește! Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia au devenit părinți pentru a doua oară

 Oana Pantazi
.

Carismaticul cuplu regal suedez a anunțat ieri, 31 august, într-o postare pe Instagram, sosirea pe lume a celui de-al doilea fiu al lor. La doar un an și patru luni de la nașterea Prințului Alexander, Suedia sărbătorește din nou!

 

 

Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia i-au urat bun venit pe lume celui de-al doilea fiu al lor pe 31 august, exact în ziua în care se împlineau 20 de ani de la moartea Prințesei Diana. Micuțul a venit pe lume la spitalul Danderyd, la ora locală 11.24 (9.24 GMT), atât mama, cât și nou-născutul fiind în perfectă stare de sănătate, conform declarației date de Prințul Philip. Imediat după nașterea copilului, emoționat, Prințul li s-a adresat reporterilor: „Suntem foarte fericiți. E un băiețel foarte drăguț', dar a spus că, deocamdată, el și Sofia țin secret numele micuțului.

 

Bebelușul este cel de-al șaselea nepot al Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și al Reginei Silvia, tatăl său, Prințul Philip, fiind al doilea dintre cei trei copii ai cuplului regal din Suedia. Victoria, fiica cea mare a Regelui Carl Gustaf este prințesa moștenitoare, ea urmând să urce la un moment dat pe tronul Suediei, însă Carl Philip este, cu siguranță, cel care s-a ales cu… prințesa. Soția carsimaticului prinț, Sofia Hellqvist, este un fost top-model în vârstă de 32 de ani, și în urma căsătoriei a devenit oficial prințesă și ducesă de Varmland.

 

La rândul ei, Sofia declara: Să fii mamă e extraordinar. Ți se schimbă viața complet!'. Membrii familiei regale au motive de bucurie, descendența la tron e asigurată, toți cei trei copii ai Regelui Carl Gustaf dăruindu-i acestuia nepoți. Cei doi băieței ai lui Carl Philip și ai Sofiei vor avea cu cine să se joace, ambele surori ale prințului (Victoria și Madeleine) având câte doi copii. În plus, Madeleine a anunțat săptămâna trecută că este însărcinată cu al treilea copil, așadar numărul nepoților regali va crește la 7, încă un motiv de sărbătoare pentru suedezi.

Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia, în vacanță.Prințul Carl Philip și Prințesa Sofia, în vacanță.

Oana Pantazi

Foto: Hepta 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton