Din 8 mai, puteţi urmări filmul regizat de nimeni altul decât faimosul designer Karl Lagerfeld, în memoria celei care a schimbat moda pentru totdeauna, Mademoiselle Coco Chanel. Cea aleasă de Lagerfeld pentru a interpreta acest rol este actriţa britanică Keira Knightley.
De obicei, filmele sau reclamele făcute pentru branduri de modă obişnuiesc să aibă nume mari în distribuţie, dar cam atât… Karl Lagerfeld şi-a propus să schimbe asta cu „Once Upon A Time…”, noul său film de 18 minute care, începând de miercuri, poate fi urmărit online. Alături de Keira Knightley, care o interpretează pe Coco Chanel, în film mai joacă Clotilde Hesme şi Brad Kroenig.
Keira s-a căsătorit chiar weekendul trecut cu iubitul ei, James Righton, solistul trupei rock The Klaxons, în cadrul unei ceremonii restrânse ce a avut loc în sudul Franţei.
10 lucruri despre Keira Knightley
De fiecare dată când a fost întrebat despre o posibilă retragere, Karl Lagerfeld a răspuns că nu intenţionează să îşi încheie activitatea prea curând. Continuă să creeze şi, în plus, este fotograful tuturor campaniilor Chanel.
Urmăreşte aici filmul „Once upon a time…”:
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=0o9dTCl0hkY[/youtube]