Vasile Muraru și Valentina Fătu dezvăluie cât câștigă un actor în România. De ani buni se tot vorbește de faptul că actorii și artiștii nu duc lipsa banilor, fiind foarte bine plătiți. Ei bine însă, actori de renume din țară au vorbit fără perdea despre salariul pe care-l încasează lunar. Printre cei care au decis să spună lucrurilor pe nume se numără și Vasile Muraru care nu s-a abținut din a da declarații pe acest subiect.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Vasile Muraru și Valentina Fătu dezvăluie cât câștigă un actor în România. Actorii și artiștii sunt văzuți ca fiind milionari de mulți dintre fanii lor. Nu mulți știu însă că lucrurile nu stau așa în realitate și că, de fapt, în spatele zâmbetelor de pe scenă sunt zile și nopți de muncă. Pentru a elimina astfel de speculații, Vasile Muraru a explicat cum merg salariile în domeniul actoriei.
Vasile Muraru și Valentina Fătu au vorbit deschis despre perioada în care ne aflăm. Majorarea facturilor la energie electrică și căldură aduc numeroase probleme și pe scena teatrului. Mai concret, din lipsa de fonduri materiale și pentru a nu se consuma mai mult decât își permit, se joacă mai puține spectacole și a fost redus consumul luminilor pe holuri.
Vasile Muraru și Valentina Fătu dezvăluie cât câștigă un actor în România
Întrebat cât câștigă un actor în România, Vasile Muraru a dat un răspuns din care se poate înțelege că banii nu sunt deloc mulți. Mai concret, directorul Teatrului „Constantin Tănase' din București a spus că hrana lui și a colegilor săi este reprezentată de aplauzele publicului și nu de sume colosale așa cum se aștepta oricine din spatele scenei. Totodată, pentru a nu lăsa loc de speculații, a explicat că și la Teatrul „Constantin Tănase' din București se câștigă ca la oricare alt teatru, conform celor aprobate de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Culturii.
„În ziua de astăzi se câștigă ca la oricare alt teatru. Acestea sunt salariile, statele aprobate de Ministerul Finanțelor, de Ministerul Culturii. Hrana artiștilor sunt aplauzele', a declarat Basile Muraru.
De asemenea, și Valentina Fătu a dat de înțeles același lucru, explicând că nu doar actorii își doresc să câștige mai mult, ci toți anagajații, indiferent de domeniu.
„Nu e vorba neapărat de salariul unui actor, ci e vorba de România. Atâta e puterea ei, noi înțelegem lucrurile astea și încercăm să ne drămuim viețile. E un moment în care toată lumea simte că ar trebui să câștige mai mult, să trăim mai bine. La urma urmei, nu ne-am născut să ne căznim și să muncim. Ne-am născut să trăim liniștiți și fericiți', a spus Valentina Fătu, în cadrul unui interviu pentru Playtech-Impact.
Valentina Fătu susține că actorii nu își permit vacanțe din salariile pe care le au
Valentina Fătu nu s-a oprit aici cu declarațiile și explicațiile despre salariile actorilor din România. Actrița a dezvăluit faptul că la un salariu de actor nu îți poți permite să plătești toate facturile, să ai bani de mâncare și strictul necesar și totodată să pleci și într-o vacanță 'pe buget'.
„Cred că dacă am fi o societate mai civilizată, o lume în care să trăim, să ne permitem ca din salarii să ne și vedem de viețile noastre, și să mai punem și deoparte pentru călătorii, ne-am putea numi oameni fericiți. Nici noi, nici alți români, nu suntem la stadiul ăsta. Vacanța încă reprezintă un lux pe care-l gândești cu nu știu cât timp înainte și-l organizezi ca să prinzi promoții.
Nu știu alții cum trăiesc, poate sunt pe deplin fericiți, dar pentru mine ideea de călătorie e o bucurie, de la planificarea ei până la întâmplarea ei efectivă și oriunde m-aș duce reușesc să mă bucur de acele locuri, îmi doresc, îmi place să călătoresc', a spus actrița.
Vasile Muraru, economie pentru a nu plăti facturi mari la Teatru
Vasile Muraru se teme de scumpirile din ultima perioadă, astfel că a luat deja măsuri. Pentru a nu plăti suma uriașe la facturile de la curent, directorul Teatrului „Constantin Tănase' din București a mărturisit că, din păcate, a fost nevoit să renunțe la unele spectacole și să reducă din luminile din holul cel mare al încăperii.
„Copilării din astea, ne jucăm de-a economia', a adăugat actorul.
Sursă foto: Facebook / Instagram