Speak și Ștefania, primele declarații despre participarea la "Asia Express": "Vom avea nervii întinși la maximum"

 Oana Pantazi
.

Speak și Ștefania vor forma o pereche și la „Asia Express”, cei doi artiști urmând să pornească pe Drumul Comorilor alături de alte 8 perechi. Iată primele lor declarații!

Speak și Ștefania vor participa la „Asia Express”, cei doi artiști urmând să se lupte cu alte 8 perechi de concurenți, miza fiind Marele premiu,  în valoare de 30.000 de euro! Cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1, și-a anunțat deja participanții. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cele 9 perechi de vedete care foarte curând vor porni pe Drumul Comorilor din Asia Express.

Nerăbdători, entuziasmați, speriați sau panicați de ce urmează să li se întâmple, cu toții recunosc un lucru: „Asia Express' va fi experiența vieții lor. Vor avea la dispoziție un singur dolar pe zi, vor trebui să își găsească singuri cazare și transport și, pe lângă asta, vor fi constant nevoiți să îndeplinească tot felul de misiuni pentru a putea avansa în cursă.

Printre cei mai determinați concurenți se numără Speak și Ștefania, chiar dacă Asia Express reprezintă pentru el o ieșire din starea de confort, iar pentru ea o provocare… Iată primele declarații făcute de cei doi!

„Nu sunt prea nerăbdător să înceapă…”

Speak: „Asia Express este pentru mine o considerabilă ieșire din zona de confort. O să văd exact care-mi sunt limitele și sper să mi le și depășesc. Ca să fiu sincer, nu sunt prea nerăbdător să înceapă… Număr zilele și nu știu cum să mai trag de ele, nu dorm bine, visez urât, mă gândesc la ce-i mai rău, dar totodată știu că îmi fac eu prea multe filme. Mă cam sperie partea de igienă și  faptul că trebuie să ne găsim constant cazare. Una peste alta, sunt convins că va fi experiența vieții mele'.

Sunt foarte nerăbdătoare să înceapă cursa

Ștefania: „Asia Express înseamnă o mare încercare, dar și o super provocare. Sunt convinsă că vom avea nervii întinși la maximum. Eu, spre deosebire de Ștefan, sunt foarte nerăbdătoare să înceapă cursa, dar cred nu știu încă în ce mă bag. Ce mă sperie în momentul de față e faptul că voi fi ruptă de casă o perioadă și mi-e groază când mă gândesc că nu o să mănânc când am eu chef…și eu am chef non-stop de mâncare. Aaaa, și partea cu lipsa de somn va fi destul de complicată dar… să înceeeeaapă Asia Express!'

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton