Soțul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, suspect în cazul morții artistei. Fapta pentru care este cercetat penal

 Dumba Gabriela
.

Procurorii care cercetează moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară au un prim suspect în cazul morții artistei, iar acesta este chiar soțul ei. Lui Codrin Constantin Nicoară i s-a atribuit calitatea de suspect în dosar, sub aspectul infracţiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. 

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Durata mare de timp care a trecut până când Codrin Nicoară a cerut ajutorul medicilor ar putea reprezenta motivul pentru care procurorii au optat pentru această variantă. Lăsarea fără ajutor nu elimină însă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

6212490562124905

„Până acum au fost făcute cercetări «in rem», vizând fapta în sine, circumstanţele care au condus la deznodământul ştiut, nu o persoană anume. Nu am detalii de la procurorul de caz, pentru că în cazul unei urmăriri penale este nevoie de confidenţialitate dar este posibil ca acesta fie să fi extins cercetarea pe persoană, fie, distinct să fi abordat şi această direcţie.

Putem confirma, la acest moment, că soţul doamnei Nicoară este considerat suspect pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate', a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal, Mihaela Apostol, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naţionale ieşene, a murit în decembrie, după 7 luni de comă. Pe 9 mai 2020, artista a suferit multiple leziuni cerebrale, toracice şi vertebrale după ce ar fi căzut pe scările din locuinţa sa din comuna Aroneanu.

Soţul său, pianistul Codrin Nicoară a anunţat evenimentul la 112 după mai multe ore de la producerea lui.

„Pentru elucidarea situaţiei de fapt, ar fi fost deosebit de utilă o declaraţie a doamnei Nicoară. Noi am aşteptat o îmbunătăţire a stării sale de sănătate, dar din nefericire acest lucru nu s-a întâmplat', a comentat Apostol.

Citește și: Ce cadou a primit Adela Popescu de la Radu Vâlcan, de Dragobete: ‘Să uit de supărare’

Citește și: Zanni, jigniri crunte pentru Elena Marin, la Survivor: „Ești o cotoroanță'. Cum a intervenit Moroșanu în scandal

Citește și: Fostul fotbalist Sergiu Marian, găsit mort la doar 43 de ani! S-a spânzurat în apartamentul mamei sale

Maria Macsim Nicoară mergea cu vânătăi pe corp la spectacole

Colegii mezzosopranei nu cred că aceasta a ajuns în comă la spital în urma unui accident, dat fiind faptul că Maria Macsim Nicoară mergea frecvent vânătă la spectacole. Una dintre colegele ei a mărturisit că solista i-ar fi spus de „tratamentul' pe care îl primește de la soț.

„Da, am văzut vânătăi pe corpul Mariei. Pe mâini și pe picioare. Nu mi-a spus clar că a bătut-o Nicoară, dar mi-a spus că era foarte violent…Jur că mi-a spus asta…Nu vorbea mereu despre ce i se întâmplă. Mi-a spus de divorț și am sfătuit-o să pună punct…', a spus una dintre colegele mezzosopranei pentru BZI.

Surse din cadrul anchetei au stabilit două episoade de violență

La scurt timp de când Maria Nicoară a ajuns la spital s-a vehiculat că nu ar fi vorba de un accident și mai mult, că pianistul ar avea o amantă. Surse din cadrul anchetei au precizat pentru BZI că au fost stabilite două episoade de violență între soții Nicoară. Totuși, nu s-a putut stabili dacă în seara cu pricina a existat un asemenea episod.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton