Rusalii 2019. Iată ce nu ai voie să faci și ce tradiții trebuie să respecți cu sfințenie!

 Oana Pantazi
.

Rusalii 2019. Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile reprezintă sărbătoarea creștină ce comemorează Pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere. Iată ce nu ai voie să faci în cele două zile de Rusalii și, mai ales, care sunt tradițiile pe care trebuie să le respecți cu sfințenie!

Rusalii 2019. În timp ce pentru mare parte a populației sărbătoarea Rusaliilor înseamnă… încă o zi liberă, pentru ortodocșii practicanți Pogorârea Duhului Sfânt are o cu totul altă însemnătate, tradițiile impuse de această sărbătoare fiind ținute cu religiozitate.

Rusalii 2019. Duminica Rusaliilor face trimitere la „limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli, acestea fiind închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, ce sunt aduse de credincioşi la biserică, pentru a fi sfinţite. După slujbă, acestea sunt luate acasă și se așază la icoane şi la uşi, pentru a-i feri pe cei ai casei de spiritele rele, dar și de fulgere și de grindină.

Rusalii 2019. De asemenea, în Duminica Rusaliilor, preotul şi enoriașii din comunitate merg pe câmp şi săvârşesc sfeștania – sfinţirea mică a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc apoi semănăturile câmpului, atât de către preot, cât şi de către fiecare credincios în parte.

Superstiții de Rusalii

Rusalii 2019. În ziua de Rusalii, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare frunze de nuc sau de tei sfințite la biserică, pentru a nu fi luați din Rusalii' sau pociți de către Ielele neiertătoare.

Rusalii 2019. De Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac.

Rusalii 2019. În zilele de Rusalii nu e bine să te cerţi, fiindcă vei fi „luat din Rusalii”.

Rusalii 2019. De Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și te pot pedepsi.

Rusalii 2019. De Rusalii nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece, conform miturilor populare, te poți întâlni cu spiritele rele.

Rusalii 2019. Cine lucrează de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine această sărbătoare extrem de importantă a creștinătății.

Tradiții de Rusalii

Rusalii 2019. În Ziua de Rusalii se respectă și o mulțime de tradiții. Printre acestea, și obiceiul numit udatul nevestelor', care se practică în Ardeal. Se spune că femeile trebuie stropite cu apă, pentru a fi sănătoase și frumoase în tot restul anului.

Rusalii 2019. Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește tot în Ardeal poartă numele de Împănatul boului'. O procesiune de credincioși defilează pe ulițele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul trebuie să-l sfințească atunci când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va îi va cinsti pe cei prezenți cu băutură. După aceea, boul va fi eliberat, iar o tânără va trebui să-l stăpânească, iar apoi să ocolească o masă de trei ori. Conform tradiției, acea fată se va căsători în anul următor.

Rusalii 2019. În Oltenia, de exemplu, cel mai popular obicei este Dansul Călușarilor. Acesta este considerat a fi un joc tămăduitor, aducător de noroc și de sănătate. În a doua zi de Rusalii, călușarii, grupați în cete de câte 7-8, pornesc să colinde din casă în casă, pentru a alunga spiritele rele. Gazdele îi întâmpină cu pelin, frunze de nuc, apă și sare, usturoi și, uneori, chiar și bani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton