Rihanna, Tina Turner, Whitney Houston, Kim Basinger - Victime ale violentei

 Revista VIVA
.

Ne-am obisnuit sa le vedem in lumina bliturilor, inconjurate de fani si adorate de mii de barbati. Dincolo de miraj, vedetele se pot transforma in femei triste, victime ale violentei domestice. Rihanna este cel mai recent caz dintr-o lunga lista de exemple.

Rihanna si Chris Brown
De curand, presa a intrat in posesia unor fotografii socante, care o infatiseaza o tanara cu fata plina de lovituri, despre care se spune ca ar fi Rihanna. Vinovata de situatia in care se afla artista este cel care tine prima pagina a ziarelor de cateva saptamani incoace, fostul sau iubit, Chris Brown. Chiar daca anchetatorii se feresc sa dea detalii, se pare ca iubitul violent a agresat-o pe frumoasa mulatra in seara dinaintea premiilor Grammy, in timp ce se indreptau catre o petrecere privata. Daca Rihanna nu a mai fost vazuta de atunci, Brown a dat deja o declaratie in care si-a cerut scuze pentru cele intamplate: Nu pot exprima in cuvinte cat de trist sunt si cat de mult regret. Sunt horarat sa devin o persoana mai buna si sper ca Dumnezeu ma va ajuta in acest sens'. Cu toate ca intreg mapamondul se roaga acum, probabil, pentru sufletul suferindului, brandurile pentru care acesta facea reclama, sunt cat se poate de categorice. Compania Wrigleys a decis sa retraga spoturile publicitare in care aparea Brown, pana cand acesta isi va rezolva problemele legale, in vreme ce reprezentantii celebrei campanii care incurajeaza consumul de lapte, Got Milk', au sters deja de pe site imaginile promotionale cu rapperul. Se zvoneste ca la baza conflictului dintre fostii iubiti se afla un sms primit de Brown de la o fana, in care aceasta ii propunea o intalnire. Unii sustin chiar ca fana' nu este nimeni alta decat Paris Hilton. Cert e ca Rihanna a primit un cadou' cum nu se poate mai urat, la implinirea celor douazeci si unu de ani.

Rihanna, Chris Brown

Tina Turner si Ike Turner
Daca Ike Turner nu ar fi descoperit in anii 50 o adolescenta talentata, careia i-a schimbat numele in Tina, probabil ca regina muzicii rocknroll ar fi purtat si astazi numele Anna Mae Bullock. Dar daca cei doi nu s-ar fi intalnit, artista nu ar fi trecut niciodata prin cosmarul unui mariaj alaturi de omul care a fost de mai multe ori arestat pentru consum de droguri. Prima lor piesa impreuna s-a numit A fool in love' si poate ca numele melodiei descrie cel mai bine motivul pentru care Tina a suportat ani de-a randul certurile dese si violenta din ce in ce mai greu de stapanit a sotului muzician. Ca duet, cei doi au inregistrat hit dupa hit, ca parteneri de viata, au avut mereu ceva de reprosat unul altuia. S-au casatorit in 1962 si au divortat in 1978, ca urmare a refuzului cantaretei de a mai suporta palmele si injuriile. Este de mirare ca o personalitate atat de puternica si de dinamica precum Tina Turner a putut accepta ipostaza ingrata de victima a violentei domestice si este greu de crezut ca s-ar fi complacut intr-o atare situatie numai pentru ca aveau un copil impreuna. In biografia sa, I, Tina', publicata la sfarsitul anilor 80, ea povesteste detaliat despre tratamentul' pe care i l-a aplicat Ike. Acesta a pozat in nevinovat pana in 2001, cand si-a publicat autobiografia, de unde aflam urmatoarele: Sigur, am mai si palmuit-o pe Tina. Si da, s-a intamplat sa cada pe podea dupa o palma, dar nu pot sa spun ca am batut-o'. De asemenea, el a explicat ca de multe ori motivul certurilor era vesnica nemultumire a sotiei sale. Ike a murit acum doi ani, la saptezeci si sase de ani, in urma unei supradoze de cocaina.

Ike, Tina Turner

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton