Relația dintre Mirabela Dauer și Raoul n-ar fi acum chiar pe roze, așa cum se credea, după ce au fost certați timp de opt ani și s-au împăcat recent. Mereu sinceră, cântăreața a dezvăluit în ce stadiu este acum prietenia ei cu Raoul, după ce în martie anunțase că reiau colaborarea pe plan profesional.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Mirabela Dauer și Raoul au fost buni prieteni, după care s-au certat și n-au mai colaborat nici pe plan profesional. În martie anul acesta, cei doi erau dispuși să îngroape securea scandalului și să acorde o nouă șansă relației lor. Dar se pare că, odată ruptă, prietenia lor nu mai poate fi refăcută.
Mirabela Dauer, despre relația actuală cu Raoul
Mirabela Dauer anunțase în luna martie reînceperea colaborării cu Raoul, prietenul și colegul ei de scenă de ani buni, dar nu este așa ușor, se pare, să mai refaci o prietenie după 8 ani de pauză.
Însă, cântăreața spune că relația lor nu mai e așa apropiată acum, dar nu pentru că s-ar fi certat sau ar fi intervenit vreun motiv de discordie între ei.
„Nu prea ne mai corelăm așa', a spus Mirabela cu un soi de regret, referindu-se la prietenia cu Raoul, într-un reportaj difuzat de Prima TV.
Întrebată exact despre asta, și anume dacă se mai vede cu Raoul, Mirabela a vorbit despre legătura ei specială cu artistul, care i-a compus câteva melodii de succes.
„A fost o obișnuință, ca într-o familie. Când te obișnuiești, asta e, bun, rău, e al tău. Dar, na… fiecare are proiectele lui. Când putem ne vedem, când nu putem, nu ne vedem', a completat Mirabela Dauer.
Citește și: Mirabela Dauer, incident neplăcut în timpul unui concert:Am ieşit cu greu din scenă, transfigurată la faţă
Ce anunța Raoul în martie, vizavi de prietenia cu Mirabela Dauer
După mai bine de 10 ani în care au lansat hit după hit, Mirabela Dauer și Raoul s-au certat în 2014 și n-au mai colaborat nici pe plan muzical. Anul trecut, Raoul nu avea de spus cuvinte prea frumoase la adresa Mirabelei.
„Am o veste bună! Am reluat colaborarea cu Mirabela Dauer. Îi compun Mirabelei un nou album. Suntem într-un studio de înregistrări din Cluj.
De la ultima noastră colaborare și până acum, fiecare dintre noi a mai avut și alte proiecte. Abia aștept să vin cu prima surpriză muzicală, alături de Mirabela’, spunea Raoul în martie anul acesta.
De ce s-au certat Mirabela Dauer și Raoul
Raoul (42 ani) și Mirabela Dauer (74 ani) au fost nedespărțiți timp de mai mulți ani, pe vremea când solistul îi compunea piesele vedetei.
Însă, în 2014, într-un turneu în Israel, cei doi s-au certat foarte tare! Motivul ar fi avut legătură cu faptul că, la vremea aceea, Raoul a lucrat la un album cu o altă artistă, Viorica Macovei, iar Mirabela s-ar fi simţit trădată.