Raluca și Alex formează cel mai nou cuplu de la Mireasa. Ce dedicație specială i-a făcut concurentul iubitei lui: „Am avut foarte mari emoții”

 Ifrim Georgiana
.

Raluca și Alex formează cel mai nou cuplu de la Mireasa. În ediția trecută a emisiunii matrimoniale, cei doi concurenți și-au oficializat relația. Momentul a fost unul surprinzător atât pentru cei de față, cât și pentru telespectatori. Iată despre ce este vorba!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Raluca și Alex formează cel mai nou cuplu de la Mireasa. Raluca și Alex, cei doi concurenți de la „Casa Mireasa', au devenit, oficial, un cuplu. Până în prezent, aceștia și-au făcut mai multe declarații de afecțiune, însă ambii au susținut că vor duce lucrurile mai departe atunci când vor simți că este momentul potrivit. În edițiile trecute, cei doi au făcut schimb de roluri și au privit relația lor din perspectiva celuilalt. La acel moment, Alex i-a declarat Ralucăi că s-a îndrăgostit de ea.

mireasa-1mireasa-1

Raluca și Alex formează cel mai nou cuplu de la Mireasa. Concurentul a ținut să-și surprindă partenera cu o dedicație muzicală. Acesta a susținut că s-a pregătit mult pentru acest moment, având în vedere sentimentele pe care i le poartă Ralucăi.

Citește și: Nicoleta Molnar de la Insula Iubirii și soțul ei s-au căsătorit religios:„Mi-am găsit rapid rochia de mireasă'. Primele imagini de la nuntă

Citește și: Andrei și Inga de la Mireasa s-au despărțit. Care e motivul separării:„M-a deranjat modul în care el…'

Citește și: Cătălin Boroica a fost eliminat de la Chefi la cuțite:”Asta a fost, revin!”

Citește și: Cine i-a pus lui Dan Negru porecla „zgârcitul':„Eram ținta lui preferată'

Raluca și Alex formează cel mai nou cuplu de la Mireasa

Înainte de a-i face o dedicație muzicală iubitei sale, Alex a ținut să facă și o prezentare. Acesta a recunoscut că are mari emoții, dorindu-și ca Raluca să aibă parte de un moment special.

„De obicei nu am emoții la cântările mele, dar în seara aceasta este ceva special. Sper să va distrați pe muzica mea în seara aceasta. Pe piesa asta vreau să fac un moment special, nu am să cer pe nimeni în căsătorie, dar este foarte special pentru mine. Așa că o să rog o fată dintre voi, Raluca, am să te rog, dacă vrei, să te așezi aici', a declarat acesta în cadrul emisiunii.

„Am avut foarte mari emoții în seara aceea. M-am gândit să îi dedic o piesă, după ce am întrebat-o toată săptămâna care este piesa ei preferată. Si am vrut să fie ceva special', a adăugat acesta.

„Am făcut-o pentru o femeie specială'

După dedicația pe care i-a făcut-o partenerei sale, cei doi concurenți s-au sărutat. Cei prezenți i-au aplaudat și s-au bucurat pentru oficializarea relației. Ulterior, aceștia s-au îmbrățișat, iar Alex a recunoscut că emoțiile au ajuns la cote maxime.

„Am mai mari emoții în momentul acesta, credeți-mă. A fost un moment special și este în continuare un moment special. Mă bucur foarte mult că am făcut lucrul acesta pentru prima oară în viață. Să cânt cu atât de multă patimă și atât de mult spirit, dar știu că am făcut-o pentru o femeie specială, care mi-a lăsat cel mai dulce ruj pe buze. Vreau să vă mulțumesc și vouă că mi-ați dat energie multă și vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut posibil momentul acesta', a încheiat concurentul.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton