Puterea de a ne reinventa

.

'E ușor să ajungi în vârf, dar mai greu să te menții… Aveam puțin peste 20 de ani când am auzit, pentru prima oară, aceste vorbe din partea unui artist, iar primul impuls a fost să ridic din sprâncene, în semn aproape dezaprobator. În naivitatea mea, gândeam că, odată ajuns pe culmile succesului, îți crește și o pereche de aripi imaginare care te ajută să plutești pe norișorii pufoși ai superiorității. Numai că, surpriză! Atunci când te aștepți cel mai puțin, aripile se pot frânge cât ai pocni din degete, iar durerea resimțită este direct proporțională cu înălțimea de la care cazi. Probabil că fiecare dintre noi a experimentat asta, cel puțin o dată în viață…

Noile teorii motivaționale susțin că eșecul este strict o percepție a celor din jur și că stă în puterea noastră să ne ridicăm din propria cenușă, atitudine dezirabilă, trebuie să recunoaștem, pe care până și pasărea Pheonix ar fi invidioasă. Știm, ușor de zis, greu de făcut! Motiv pentru care am ales ca, în actualul număr al revistei VIVA!, să vă prezentăm personalități pentru care trecerea timpului nu a însemnat decât experiență, maturitate, acceptare, voință și… inspirație! Loredana, Cristi Minculescu și Marian Râlea sunt artiști desăvârșiți, pentru care conceptul de „one hit wonder este cu totul străin. Au avut curaj, au riscat și… au câștigat! Și-au găsit în permanență puterea de a se reinventa și au cucerit inimile a generații diferite de fani, cei peste 30-40 de ani de carieră pe care îi au la activ fiind dovada vie a acestui fapt. Pentru noi, ei sunt adevărate modele. Și, pentru că societatea are nevoie și de alt fel de influenceri, vă oferim ocazia să îi cunoașteți… altfel decât până acum! Pe Loredana v-o prezentăm și-n postura de mamă, nu numai în cea de artist, Cristi Minculescu ne-a împărtășit toate temerile, regretele și greșelile pe care le-a făcut, iar Marian Râlea, actorul cu peste o mie de roluri, ne-a arătat latura lui umană, dincolo de orice personaj.

Să aveți un octombrie minunat!

Dana Enache, Redactor-șef VIVA!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton