Povestea impresionantă a înotătoarei Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului, din Franța. A ajuns în Franța cu un vapor numit „Libertatea” și a dormit cu familia în mașină!

 Dumba Gabriela
.

Roxana Mărăcineanu are 45 de ani și înainte de a fi ministru francez al Sporturilor, a fost prima campioană mondială la natație din istoria Franței, vice-campioană olimpică și a stabilit cele mai multe recorduri la înot. Roxana Mărăcineanu a ajuns în Franța când avea nouă ani, cu un vapor numit „La Liberté' și câteva nopți doarme, împreună cu familia ei, în mașină pentru că nu aveau bani pentru hotel.

982929-roxana-maracineanu982929-roxana-maracineanu

Roxana Mărăcineanu avea șase ani când tatăl ei, Vasile, a plecat în Algeria cu un contract de muncă și în câteva luni mama ei și fratele mai mic, Ștefan, l-au urmat. Roxana, care mergea deja la școală, a rămas în România, în grija unor mătuși, ea fiind de fapt garanția pentru Securitate că familia se întoarce acasă.

Potrivit Life.ro, Roxana începuse cursuri de gimnastică la București, dar le abandonase repede, pentru că nu suporta metodele spartane ale antrenorilor. „În acea perioadă sportul în România era dus la extrem, pentru că era unul dintre puținele mijloace de supraviețuire în comunism', povestea Roxana jurnaliștilor francezi despre vremurile în care sportivii legitimați la cluburi primeau o serie de avantaje financiare.

După mai multe încercări care au durat aproape trei ani, la sfârșitul lui iulie 1984 Roxana pleacă la familia ei din Alger. Petrec patru luni împreună și, când să se îmbarce în avionul de Otopeni, Roxana constată că ai ei o duc către un vapor pe care scria mare „La Liberté'. Destinația era Marsilia, Franța. 'Vaporul era mare cât o casă, iar eu nu înțelegeam ce se întâmplă', povestește Roxana pentru jurnaliștii Le Parisién.

Familia pleacă spre capitală, pentru a cere azil politic și, pentru că nu aveau bani de hotel și nici nu cunoșteau pe nimeni care să îi primească, dorm toți patru, câteva nopți în mașină, într-un Renault 16.

Ajung în Bretagne, în orașul Riec-sur-Bélon, unde ocupă o cabană pe care Roxana  o vede ca pe un loc magic. Cu toate acestea însă, 'plângeam în fiecare seară pentru că nu înțelegeam ce mi se întâmpla și îmi doream să mă întorc acasă.' Partea bună a lucrurilor este că nimeni nu știa franceză, așa încât fetița începe să învețe limba țării care o adoptase. Mai târziu pasiunea ei pentru limbile străine se va transforma în vocație, așa încât acum este licențiată în traducere specializată și vorbește cinci limbi: engleză, franceză, spaniolă, română și germană.

Vreme de un an tatăl familiei caută o slujbă și o găsește în Blois, aproape de Paris. Roxana avea 10 ani când ajunge la Școala Augustin-Thierry și începe cursurile de natație, pe care le face la clubul școlii, dar și la piscina Tournesol, care avea să fie distrusă de un incendiu din 2011.

Actele de înscriere la clubul de natație aveau să salveze familia atunci când a trebuit să ajungă din nou la Paris și să dovedească faptul că au fost integrați de comunitate, așa încât avizele de ședere în Franța să fie prelungite.

Sunt amintiri simple din acea perioadă pentru Roxana: „Când am ajuns în Franța m-am repezit la guma Hollywood, cu aromă de mentă și de-odată s-a făcut Crăciunul pentru mine. În România ne plăcea să strângem ambalajul de gumă, îl duceam la nas și trăgeam aerul mentolat în piept și apoi le presam hârtia, cu grijă, într-un caiet.', a povestit sportiva pentru Le Parisien.

În 1998 familia se mută la Mullhouse, la granița cu Germania, acolo unde Roxana începe să facă înot profesionist, la clubul olimpic de natație din oraș, condus de Laurent (Lionel) Horter, antrenorul împreună cu care va câștiga toate medaliile carierei.

În 1988, Roxana Mărăcineanu a reușit o carieră spectaculoasă în natație, culminând cu titlul mondial în proba de spate: primul din istoria Hexagonului.

Când a câștigat medaliile europene, dar și primul titlu mondial din istoria Franței la natație, abia atunci s-a discutat deschis despre originea ei, iar Jean-Marie Le Pen a dat-o exemplu drept un imigrant complet integrat.

'Când am auzit imnul României mi-au dat lacrimile'

La JO Sydney 2000, Roxana Mărăcineanu pierdea aurul olimpic în fața unei românce apărute de nicăieri, Diana Mocanu, care, la 16 ani, uimea cu explozia ei în bazinul australian.

„Pe podium, am fost emoționată la Sydney, am lăcrimat când a început să se intoneze imnul României. Simțeam că e cumva și imnul meu!'

Intrată în politică după încheierea traseului sportiv, a obținut neașteptat un post în Guvernul Edouard Philippe, preluând din septembrie 2018 șefia Ministerului Sportului din țara de adopție.

Roxana a deschis și o asociație, 'Jpeux pas, jai piscine', și a început să organizeze cursuri de înot pentru copii și acvafobi, lucru ce o face cunoscută  în online pentru modul în care încuraja părinții să își ducă copiii la cursurile de natație.

Roxana Mărăcineanu are trei copii, Nina (9 ani), Cleo (7 ani) și Kimi (2 ani).

Repere din cariera Roxanei Mărăcineanu

  • s-a născut la București, pe 7 mai 1975;
  • a plecat împreună cu familia în Franța în 1984 grație tatălui său, inginer de lucrări publice, trimis cu contract în Algeria, de unde au virat-o direct la Marsilia, cerând azil politic;
  • după o perioadă confuză trăită la Paris și în Bretania, familia Mărăcineanu s-a stabilit în Blois, apoi la Mulhouse, unde Roxana a început să practice natația;
  •  în 1998, a devenit campioană mondială sub culorile Franței la concursul de la Perth (Australia), iar doi ani mai târziu a obținut argintul la JO Sydney, în proba de 200m spate;
  • s-a retras din activitate în 2004 și a lucrat mulți ani în postura de consultant media pentru prestigioase publicații și posturi TV franceze;
  • a intrat în politică la sfârșitul anilor 2000, a fost consilier regional în Île de France (Paris), iar din toamna anului trecut conduce sportul francez;
  • este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton