O ediție atipică Otravă pentru Codin, astăzi! Deși cei doi v-au obișnuit cu subiecte mondene, tratate cu satiră și cu umor, de data aceasta schimbă foaia. Astăzi, vorbim despre incendiile din Grecia și despre campania socială Pune-te în ochii lor, ce și-a porpus să ajute nevăzătorii să capete încredere, printr-o metodă neconvențională.
O româncă aflată în vacanţă, în Grecia, s-a trezit prinsă în mijlocul iadului din Atena, şi ne povestește, în exclusivitate, experienţa de a fi fost pe un feribot, aproape de locul unde au izbucnit incendiile. Alice Bursuc, beauty editor la revista Elle, a relatat cum toate vapoarele aflate în zona și-au abadonat traseele și au plecat, încărcate cu turiști, să ajute supraviețuitorii. Tabloul a fost unul de groază, iar tragedia este una alarmantă: peste 74 de morți, până la momentul actual. Aflați totul chiar de la Alice Bursuc, care intră în direct azi, la emisiunea Otravă pentru Codin, difuzată pe pagina de Facebook revista VIVA!, începând cu ora 20.00.
Dar asta nu e tot! Codin are doi invitați speciali: vloggerul Alex Vang, cel care-i ține locul lui Otravă, plecat în vacanță, și Claudiu Miu, președintele asociației Climb Again, care vorbește despre campania Pune-te în ochii lor, ce și-a propus să ajute nevăzătorii sp-și recapete încrederea, printr-o metodă neconvențională: escaladatul.