Andreea Spătaru este prima asistentă de la „ Neața cu Răzvan și Dani' și la începutul anilor 2000 făcea furori în revistele pentru bărbați. Imediat ce a devenit mămică, blonda s-a retras din viața publică și, în prezent, jobul care îi ocupă tot timpul este acela de mamă pentru o fetiță de 10 ani și un băiat de un an.
Nimeni n-ar fi crezut că mariajul cu Sorin Marica va rezista atât de mult, gurile rele fiind de părere că afaceristul este doar colacul de salvare de care blonda avea nevoie pentru a ieși din relația tumultoasă cu Ion Boschet, iubitul ei care acum mai bine de 10 ani o bătea în plină stradă.
Atunci, Andreea Spătaru era una dintre cele mai sexy femei din showbizul românesc, făcea senzație în pictoriale incendiare și mai toată lumea o asocia cu revistele pentru bărbați.
A pozat în Playboy când era gravidă în luna a șaptea
Odată ce s-a măritat cu Sorin și s-a mutat în America, viața Andreei Spătaru a luat o turnură frumoasă. A rărit aparițiile publice, dar nu a renunțat la pictorialele nud. O astfel de ședință foto incendiară s-a petrecut chiar când blonda era însărcinată în luna a șaptea.
Blonda pe care toată lumea o știa drept prima asistentă de la „Neața cu Răzvan și Dani' a spus întotdeauna că își dorește să fie o mamă tânără, însă a fost primită cu surprindere vestea că este însărcinată imediat ce l-a cunoscut pe Sorin.
Și pentru a convinge pe toată lumea că este o gravidă superbă, în 2009 a pozat în Playboy cu burtica la vedere. Andreea a devenit, astfel, singura femeie însărcinată din istoria revistei.